Pfizer a anunțat că pastila anti-COVID ar putea reduce cu 90% riscul de spitalizare și de deces la pacienții cu risc ridicat de a face forme grave.
Pastila ar trebui administrată de la primele simptome de boală. S-a efectuat și un studiu, iar pe baza acestuia s-a constatat că nimeni din cei care au primit tratamentul Pfizer nu a murit, comparativ cu cele 12 persoane care au decedat după ce au primit placebo.
Rezultatele s-au bazat pe studiile clinicii realizate pacienților care erau nevaccinați și aveau șanse mari de a dezvolta forme grave ale bolii. În total, au fost 2.200 de pacienți. Pfizer a anunțat, de asemenea, că tratamentul său antiviral, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid.
„Aceasta subliniază potențialul acestui medicament candidat de a salva viețile pacienților din întreaga lume”, a declarat Albert Bourla, preşedintele Pfizer, într-un comunicat.
Noul medicament ar trebui să fie eficient și pentru noua tulpină, Omicron.
„Variantele îngrijorătoare, precum Omicron, au exacerbat nevoia de opțiuni de tratament accesibile pentru cei care contractează virusul”, a adăugat el
Pfizer a publicat date timpurii dintr-un al doilea studiu clinic care arată că tratamentul a redus spitalizările cu aproximativ 70% la un număr de 600 de adulți cu risc standard. Dintre 682 care au primit placebo, 44 au fost internați, inclusiv 12 care au murit. Toți adulții din acest studiu au fost nevaccinați.
Acum o lună, administrația Biden a anunțat că va achiziționa 10 milioane de pastile anti-Covid de la Pfizer pentru 5,295 miliarde de dolari. Dacă sunt autorizate de FDA, primele pilule ar putea fi livrate până la sfârșitul anului, se menționa la vremea respectivă. Un tratament de cinci zile cu Paxlovid presupune administrarea a trei pastile de două ori pe zi.