Patru persoane, inclusiv un copil, au murit după ce o barcă s-a răsturnat din cauza furtunii la Sulina.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Tulcea, 10 persoane au fost transportate la spital.
Accidentul din Golful Musura s-ar fi produs din cauza furtunii.
„Din informaţiile deţinute până la această oră, zece persoane aflate în ambarcaţiune sunt în evaluare la UPU Sulina. Din păcate, pentru patru persoane implicate în evenimentul naval a fost declarat decesul. În acest moment, misiunile de căutare sunt întrerupte, toate persoanele aflate în ambarcaţiune au fost recuperate”, a transmis aseară ISU Tulcea.
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, toți pasagerii purtau veste de salvare, iar valurile i-au împins spre țărm.
Șase persoane au reușit să ajungă în siguranță la mal, în timp ce alte patru victime, aflate în stare critică, au fost preluate de ambulanțele navale în stop cardio-respirator.
Din păcate, manevrele de resuscitare au eșuat, astfel că medicii nu au mai putut decât să constate decesul. Astfel, după încheierea căutărilor, bilanțul accidentului este de zece răniți aflați în prezent la unitatea de primiri urgențe și patru morți.
La locul accidentului au intervenit rapid echipaje ale Poliției de Frontieră, Serviciului de Ambulanță Județean și ISU Tulcea.
În sprijin au fost mobilizate suplimentar o ambarcațiune medicală și două nave ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și o barcă dotată cu scafandri, în contextul suspiciunii că o persoană s-ar fi înecat.
Intervenția salvatorilor a fost mult îngreunată de condițiile meteorologice și de navigație din zonă care sunt dificile.