Fost membru al trupei Beatles, Paul McCartney și-a găsit chitara care-i fusese furată în urmă cu 50 de ani. Este vorba despre chitara bas pe care a cântat „Love Me Do”, „She Loves You” şi „Twist and Shout” în studio şi pe scenă.
Potrivit site-ului lui Paul McCartney, instrumentul, un Hofner în formă de vioară cumpărat cu 30 de lire sterline (echivalentul a 35 de euro la cursul de astăzi) la Hamburg, în Germania, în 1961, a fost autentificat, iar „Paul este incredibil de recunoscător tuturor celor implicaţi” în căutare.
Basul a fost găsit „întreg”, dar carcasa sa originală „necesită reparaţii”, a precizat într-un comunicat The Lost Bass Project, care a lansat un apel pentru găsirea instrumentului în 2018 şi a cărui campanie a primit o nouă atenţie mediatică în toamna anului trecut.
Contrar a ceea ce au crezut iniţial iniţiatorii proiectului, cuplul de jurnalişti Scott şi Naomi Jones, instrumentul nu a dispărut în 1969, ci a fost furat în 1972 din spatele unei furgonete în vestul Londrei.
Printre cele 600 de apeluri şi mesaje primite, unul s-a dovedit a fi decisiv, a explicat Naomi Jones vineri la BBC Radio 4, permiţându-le să „pună cap la cap puzzle-ul”.
În urma apelului pentru informaţii, o familie care locuieşte într-o casă din Sussex a contactat echipa, amintindu-şi că are o chitară bas veche în podul casei.
Aceasta a ajuns la Sir Paul în luna decembrie.
Purtătorul de cuvânt al acestuia a declarat: „În urma lansării proiectului Lost Bass de anul trecut, chitara bas Höfner 500/1 din 1961 a lui Paul, care a fost furată în 1972, a fost returnată”.
În timpul investigaţiei, echipa a primit ponturi despre furtul din spatele unei dube din Ladbroke Grove în octombrie 1972.
Au descoperit că instrumentul a fost vândut apoi unui proprietar al unui pub din zonă, înainte de a ajunge în Sussex, unde se afla în podul unei familii.
Chitara nu a fost evaluată, dar echipa Lost Bass crede că ar valora mai mult decât cea mai scumpă chitară vândută vreodată – o chitară Kurt Cobain care s-a vândut cu suma record de 6 milioane de dolari (4,9 milioane de lire sterline) la o licitaţie din 2020.
Chitara furată a lui John Lennon s-a vândut cu 2,4 milioane de dolari (1,9 milioane de lire sterline) când a reapărut, o jumătate de secol mai târziu, scrie BBC.