NEWS

S-a dat legea! Pedeapsă extremă pentru românii care distribuie imagini intime cu o persoană cunoscută, fără acordul acesteia

S-a dat legea Pedeapsă extremă pentru românii care distribuie imagini intime cu o persoană cunoscută fără acordul acesteia

Pedeapsă extremă pentru românii care distribuie imagini intime cu o persoană cunoscută, fără acordul acesteia. O astfel de faptă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, potrivit unei legi promulgate miercuri de președintele României.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate, fără consimţământul acesteia, de natură să-i provoace o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Pedeapsă extremă pentru românii care distribuie imagini intime. Cum e definită ”imaginea intimă”

Actul normativ vizează completarea art. 226 din Legea nr. 286/2019 privind Codul penal.

„Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, prevede legea promulgată.

Actul normativ stabileşte şi ce se înţelege prin „imagine intimă”.

De asemenea, prevede că nu va constitui infracţiune această faptă în cazul în care făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele