Zilele acestea, credincioșii sunt chemați la pelerinaj la Schitul Darvari din București. Aici a fost adus un fragment din moaștele Sfintei Matrona în aprilie 2025, fiind așezat spre închinare în Paraclisul Sfinților Tămăduitori, alături de cele ale Sfântului Siluan Athonitul și ale Sfântului Nichifor Leprosul.
Sfânta Matrona din Moscova este sărbătorită în perioada 30 aprilie – 3 mai la Schitul bucureștean Darvari.
Programul va cuprinde slujbă de priveghere, Sfânta Liturghie, acatist și procesiune cu cinstitele moaște.
Programul evenimentelor:
Vineri, 1 mai:
08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie.
17:00 – Acatistul Sfintei Matrona și al Maicii Domnului în cinstea Icoanei „Aflarea celor pierduți”.
18:00 – Vecernia mare și Litia Sfintei Cuvioase Matrona.
Sâmbătă, 2 mai:
08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie.
17:00 – Acatistul Sfintei Matrona și al Maicii Domnului în cinstea Icoanei „Aflarea celor pierduți”.
18:00 – Vecernia mare și Litia.
Duminică, 3 mai:
08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie.
17:00 – Vecernia și Paraclisul Sfintei Matrona.
18:30 – Taina Sfântului Maslu și moliftele.
La sfârșitul slujbei Sfântului Maslu, după închinarea ultimului credincios, racla cu moaștele Sfintei Matrona și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți” vor fi așezate în paraclisul Sfinților Tămăduitori, scrie Basilica.
Așezământul monahal este situat pe strada Schitul Darvari, nr. 3, sector 2, București.
Biserica Ortodoxă Română a introdus-o în calendarul bisericesc pe Sf. Matrona în 2018. De atunci, sfânta este cinstită anual în acest sfânt lăcaș frecventată de comunitatea rusă din Capitală.
Sfânta Matrona (1881-1952) este una dintre cele mai mari Sfinte ale Rusiei contemporane. Ea s-a născut oarbă, iar de la vârsta de 17 ani nu şi-a mai putut folosi picioarele. Ea a ajutat numeroase persoane prin darul înainte-vederii şi prin minunile care au fost săvârşite de Dumnezeu pentru rugăciunile ei. Este cinstita pe 2 mai.
Sfânta Matrona s-a născut în familia unor ţărani săraci cu patru copii din satul Sebino, guberia Tuia. Pe piept, copila s-a născut cu un semn dumnezeiesc, o cruce în relief. Astfel, părinţii ei au înţeles că fetiţa era aleasă de Dumnezeu.
Incă de la începutul vieţii ei, Dumnezeu a descoperit vasul Său cel ales, căci în vremea afundării în apa Botezului, s-a văzut un stâlp de tămâie cu bună mireasmă ridicându-se din cristelniţă.
Pe când avea 6-7 ani, au început să se arate darurile bogate cu care Dumnezeu a înzestrat-o, căci putea să vadă gândurile şi păcatele oamenilor.
Datorită purtării de grijă a boierului satului, Cuvioasa Matrona a putut să facă pelerinaje la Kiev, Moscova şi Sankt Petersburg.
Odată, când Cuvioasa Matrona a intrat în Catedrala Sfântului Andrei unde slujea Sfântul Ioan de Kronstadt, Sfântul a poruncit ca poporul să se dea la o parte şi să îi facă loc tinerei Matrona, pe atunci în vârstă de numai 14 ani, numind-o „al optulea stâlp al Rusiei”.
Pe când avea 17 ani, Dumnezeu a lipsit-o pe Sfânta Matrona de mângâierea pelerinajelor, luându-i pe neaşteptate puterea de a merge. Din acea clipă şi-a petrecut tot restul vieţii mai mult întinsă pe pat, dăruindu-se cu mai multă stăruinţă rugăciunii, postirii şi mângâierii celor ce veneau la dânsa pentru sfat şi rugăciune.
Sfânta Matrona din Moscova şi-a prezis propria moarte cu trei zile înainte de plecarea sa la Domnul. Pe 2 mai 1952, Sfânta a spus celor apropiaţi:
„Toţi, toţi să veniţi la mine şi să-mi povestiţi necazurile voastre, de parcă aş fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi şi vă voi ajuta.”
După mutarea sa la Domnul, mormântul Cuvioasei Matrona a devenit loc de pelerinaj.