NEWS

Pensii noiembrie 2025. CNPP anunță că plățile se fac mai târziu

Pensii noiembrie 2025. CNPP anunță că plățile se fac mai târziu

Casa Națională de Pensii va face plățile mai târziu în luna noiembrie. Iată când vor primi pensionarii toți banii.

O parte dintre pensionarii care își primesc banii prin Poșta Română vor avea pensiile întârziate cu două zile în luna noiembrie 2025. CNPP dă asigurări că toate plățile vor fi făcute până pe 15 noiembrie, iar o categorie de beneficiari va primi restanțe și majorări în urma recalculării.

O parte dintre pensionarii români vor primi pensiile cu o ușoară întârziere în luna noiembrie. Conform datelor oficiale transmise de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și publicate de Capital, amânarea va afecta doar beneficiarii care primesc banii prin Poșta Română. Cei care încasează pensiile pe card vor primi banii la timp.

În mod normal, distribuirea pensiilor prin poștă are loc în intervalul 1–15 ale fiecărei luni, conform graficului stabilit de CNPP. În luna noiembrie, însă, programul va fi decalat, întrucât 1 noiembrie cade sâmbătă, iar 2 noiembrie este duminică. Ambele sunt zile nelucrătoare pentru angajații Poștei Române.

Prima zi lucrătoare este luni, 3 noiembrie, însă distribuirea efectivă a pensiilor pe teren va începe cel mai probabil marți, 4 noiembrie.

Cu toate acestea însă, întârzierile nu vor fi foarte mari. CNPP a confirmat că toate pensiile vor fi totuși achitate până la data de 15 noiembrie, termenul legal de închidere a plăților lunare.

Ce se întâmplă cu pensionarii care nu sunt găsiți de poștaș acasă

Potrivit procedurii, în cazul în care poștașul nu îl găsește pe beneficiar acasă, suma rămâne la oficiul poștal timp de două zile. În această perioadă, pensionarul o poate ridica personal, pe baza actului de identitate.

Dacă nici după aceste două zile nu este revendicată, suma este returnată către Casa Județeană de Pensii. Beneficiarul are totuși posibilitatea să ceară plata ulterioară, printr-o cerere scrisă cu număr de înregistrare, depusă la ghișeu.

Banii de pensii intră la timp pe carduri

În cazul celor aproximativ 2,6 milioane de pensionari care își încasează pensia pe card, plățile se vor face conform calendarului obișnuit, adică în datele de 12 și 13 noiembrie.

Reprezentanții CNPP au precizat pentru site-ul Capital că „plățile prin cont bancar se efectuează automat în baza ordinelor transmise către bănci, iar sistemul nu este influențat de zilele nelucrătoare din prima parte a lunii”.

În total, România are peste 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproximativ 2,3 milioane primesc pensia în numerar, prin Poșta Română.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele