Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, marți, că un număr de 103 cetățeni români din Fâșia Gaza și membrii de familie ai acestora au primit, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah și de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt.
Cetățenii români și membrii de familie ai acestora au fost informați de către reprezentanții Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah referitor la procedura de evacuare în Egipt. Aceasta se va realiza pe parcursul zilei de marți cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse.
În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea rapidă a cetățenilor români, respectiv asistența consulară specifică.
Cei 103 cetățeni români și familiile acestora vor fi preluați de către reprezentanții Ambasadei României în Egipt și cele două echipe mobile, care îi vor însoți până la Cairo, de unde vor ajunge în România prin intermediul unei curse aeriene speciale.
„Totodată, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene în vederea finalizării operațiunilor de evacuare pentru ceilalți cetățeni români și membrii de familie ai acestora care au solicitat sprijin și încă se află în Fâșia Gaza”, se precizează în comunicatul MAE.
Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va lua în considerare „mici pauze tactice” în lupte pentru a facilita intrarea ajutoarelor sau ieșirea ostaticilor din Fâșia Gaza, dar a respins din nou apelurile pentru o încetare a focului, în ciuda presiunii internaționale.
După ce a încercuit orașul Gaza, dens populat, din nordul enclavei, unde își are sediul gruparea islamistă Hamas, armata israeliană a declarat că a cucerit un complex de militanți și că se pregătește să atace luptătorii care se ascund într-un labirint de tuneluri subterane.
Israelul a bombardat enclava de la raidul Hamas în sudul Israelului de acum o lună, când luptătorii săi au ucis 1.400 de persoane și au luat 240 de ostatici.
Oficialii din domeniul sănătății din Gaza spun că asaltul israelian a ucis peste 10.000 de palestinieni, inclusiv aproximativ 4.100 de copii.