NEWS

Peste 800 de persoane, cercetate pentru certificate de vaccinare false

Peste 800 de persoane cercetate pentru certificate de vaccinare false
Peste 800 de persoane, cercetate pentru certificate de vaccinare false

Poliţiştii au în instrumentare 335 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a certificatelor şi adeverinţelor de vaccinare, în care sunt cercetate peste 800 de persoane, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„Aş vrea să precizez că la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne sunt în instrumentare 335 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a certificatelor şi adeverinţelor de vaccinare, în care sunt cercetate peste 800 de persoane. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedeapsa cu închisoarea”, a declarat Dajbog.

 

15 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în afara celor 800 de persoane cercetate pentru certificate de vaccinare false

În afara celor peste 800 de  persoane sunt cercetate pentru certificate de vaccinare false, că în urma acţiunilor pentru limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, în această săptămână, poliţiştii au întocmit și 22 de dosare penale, dintre care 15 pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Structurile MAI au în dotare peste  6.700 de dispozitive electronice pentru verificarea certificatelor digitale, a mai menţionat Dajbog.

„În această săptămână, la linia telefonică gratuită – 0800.800.165 – unde pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară, au fost primite 67 de apeluri. Structurile MAI vor continua acţiunile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, accentul fiind pus pe verificarea respectării măsurilor care au intrat în vigoare în această săptămână”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Poliția a destructurat o rețea de certificate de vaccinare false

Nu mai departe de joi, zeci de polițiști au descins, la prima oră, la Centrul de Vaccinare Neghiniță, din Sectorul 2 al Capitalei. Aveau suspiciuni că acolo se falsifică adeverințe de vaccinare.

Polițiștii au ridicat documente și calculatoare, care urmează să fie perchiziționate informatic. Primăria a sesizat poliția în august, după ce mai mulți cetățeni au reclamat că nu pot să își scoată certificatul verde.

 „Au înlocuit datele persoanelor vaccinate cu cele ale unor persoane nevaccinate, în scopul obținerii pentru aceștia din urmă de certificate verzi”, a declarat Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

În Sectorul 2 sunt cinci centre de vaccinare împotriva COVID-19, după închiderea Centrului Neghiniță. La toate este coadă de mai bine de o săptămână.

În toată țara sunt peste 300 de anchete în curs care vizează suspiciuni de vaccinare fictivă sau de falsificare a unor adeverințe.