Petre Roman a dezvăluit că veniturile lunare pe care le are îl ajută să-și continue stilul de viață pe care este obișnuit să-l trăiască.
Primul premier al României post-decembriste recunoaște că, pentru a-și completa veniturile, încă activează ca și profesor universitar. La 76 de ani, Petre Roman predă la Universitatea Swiss UMEF, o universitate de prestigiu din Geneva, înființată în anul 1984. Instituția are filale în Europa, dar și în Asia și Africa de Vest, la Burkina Faso, unde fostul politician este și președinte.
„Într-adevăr, am fost ales în funcția de președinte al acestei universități private unde deja predau cursuri de Relații Internaționale și Cooperare Globală, Luarea deciziilor în condiții de risc și incertitudine. Asta nu înseamnă că o să mă mut acolo”, spunea, în urmă cu ceva vreme, Petre Roman.
Rezervat în ceea ce privește valoarea salariului pe care-l încasează de pe urma activității la catedră, fostul prim-ministru, declară, însă, că pensia specială pe care o încasează lunar se ridică la suma de 10.000 de lei.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Pensiile speciale ar putea fi eliminate din nou: Vom repeta procedura ori de câte ori e nevoie
„Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus. Sunt profesor și țin niște cursuri pentru care sunt bine plătit, sunt și președinte și profesor la o universitate din Geneva pentru care de asemenea sunt bine plătit și am și pensia mea. Am pensia mea și pensia specială care a fost restabilită acum trei luni. În cazul meu, fiind vorba de mai multe mandate, cinci mandate, am pensia de 10.000 de lei.”, a declarat Petre Roman la Antena 3.
Petre Roman a ocupat funcția de președinte al Senatului în perioada 1996-2000, iar în perioada 1999-2000 a fost ministrul Afacerilor Externe. În plus, fostul premier a fost deputat timp de patru ani și prim-ministrul țării între 1989 și 1991.