NEWS

Polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni scapă de pușcărie. Ce pedeapsă a primit

Polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni scapă de pușcărie. Ce pedeapsă a primit
Foto: Antena 3

Polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni scapă de pușcărie. Polițistul a fost cercetat până acum în stare de libertate iar decizia a fost amânată de mai multe ori. Decizia nu este definitivă.

Constantin Popescu, omul legii care a provocat accidentul în care a murit Raisa, a primit trei ani cu suspendare, miercuri, 31 ianuarie, în prima instanță.

Polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni scapă de pușcărie. Familia micuței va face recurs

Familia ceruse o pedeapsă cu executare, însă instanţa nu a fost de acord, aşa că avocatul familiei a anunţat că va face recurs.

”Acțiunea civilă, anume daunele morale au fost duse în derizoriu în sensul în care au fost acordate daune de 160.000 euro pentru familia Raisei iar Marina a primit 90.000 de euro pentru cele 100 de zile de îngrijiri medicale. Vom formula cu sigurață apel”, a precizat avocatul Adrian Cuculis citat de Adevărul.

În 13 ianuarie, fetiţele Raisa şi Marina au fost lovite de o maşină a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospecială se afla un singur poliţist, care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.

În urma accidentului, Raisa a murit, iar Marina a fost rănită.

Procurorii au stabilit că maşina circula cu viteză peste limita legală, fiind dispusă o expertiză pentru a stabili exact viteza cu care rula maşina în momentul impactului. Poliţistul care a provocat accidentul a fost plasat sub control judiciar.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele