Povestea adevarată care a inspirat celebrul roman Moby Dick: cum a fost un vas scufundat de un cașalot
Povestea adevarată care a inspirat celebrul roman Moby Dick: în 1820, nava Essex a fost atacată şi scufundată de un caşalot înfuriat, echipajul disperat ajungând să plutească în derivă, în trei bărci mici, mai mult de nouăzeci de zile.
Naufragiul balenierului Essex, produs de un caşalot înfuriat a fost unul dintre dezastrele cele mai cunoscute ale secolului al XlX-lea. Aproape că nu există copil în America să nu fi citit despre el la şcoală. A fost incidentul care i-a inspirat lui Herman Melville punctul culminant din romanul Moby Dick.
Povestea adevarată care a inspirat celebrul roman Moby Dick. Doar opt oameni au supraviețuit
Scena finală a romanului lui Melville – scufundarea corăbiei – a fost doar începutul în istoria reală a catastrofei în care a fost implicat balenierul Essex.
Dintre cei 20 de oameni care au scăpat de pe corabia distrusă de balenă nu au supravieţuit decât opt. Cei doi salvaţi de nava Dauphin navigaseră aproximativ 8.300 de km peste Pacific, cu cel puţin 900 de km mai mult decât traseul străbătut de şalupa căpitanului William Bligh după ce a fost abandonat de răsculaţii de pe Bounty şi de cinci ori mai mult decât lungimea traversării efectuate de Sir Ernest Shackleton către Insula Georgia de Sud.
Pentru aproape 180 de ani, cele mai multe informaţii cunoscute despre acest dezastru au provenit din cele 128 de pagini ale volumului Narrative of the Wreck of the Whaleship Essex, scris de Owen Chase, ofiţerul secund al corăbiei.
Apoi, prin 1960, a fost descoperit un carnet în podul unui conac din Penn Yan, New York. Abia 20 de ani mai târziu, în 1980, carnetul a intrat pe mâinile lui Edouard Stackpole, un expert în vânătoarea de balene.
Nava, scufundată rapid
Owen Chase, unul dintre membrii echipajului, a zărit o balenă uriaşă care stătea liniştită, aflată undeva în depărtare. Apoi, balena s-a îndreptat direct spre Essex cu viteză şi a lovit nava, astfel încât toţi au fost aruncaţi, din câte povestea el, la pământ.
„Simţeam că este furioasă“, povestea Chase mai târziu. Apoi balena a dispărut. Echipajul lucra deja la repararea navei, când unul dintre ei a strigat: „Uite-o! Vine din nou spre noi!“. Chase a zărit balena care şi, de această dată, a lovit nava, dar cu viteză sporită şi apoi a dispărut de-a binelea.
Corabia a fost inundată rapid, astfel încât echipajul abia a avut timp să se salveze şi să ia pâine, apă şi alte provizii.
Spre sud, din cauza amenințării canibalilor
Capitanul Pollard a încercat să elaboreze un plan. În total, erau trei bărci şi 20 de oameni. Cele mai apropiate insule erau Insulele Marquesas, iar Pollard voia să se îndrepte într-acolo, dar, în mod ironic, Chase şi echipajul l-au convins că acele insule erau populate de canibali, iar cel mai înţelept ar fi să navigheze către sud.
Era o distanţă mult mai mare de parcurs, dar sperau să fie găsiţi de cineva şi să aibă parte de un vânt prielnic.
Au fost provocari încă de la început. Apa de mare pătrunsese în pâine, iar bărbaţii se deshidratau pe măsură ce mâncau. Nici soarele puternic nu le făcea bine. Au descoperit o insulă, dar era pustie. După încă o săptămână, proviziile începuseră să se termine. Cu toate acestea, trei dintre ei au decis să rămână pe uscat.
Și-au mâncat colegii morți
La mijlocul lunii decembrie, după săptămâni întregi petrecute în largul mării, ameninţările s-au înmulţit. Pe barca lui Chase, un om a înnebunit, s-a ridicat şi a cerut şerveţele şi apă, apoi a căzut pradă convulsiilor. A doua zi, a murit.
Echipajul i-a deschis trupul, iar apoi bărbaţii au separat carnea de oase, au scos inima şi l-au închis, după care l-au cusut şi l-au aruncat în mare.
Moartea adolescentului
Pollard îi promisese mamei băiatului că va avea grijă de el. Le-a spus aşadar celorlalţi că îl va împuşca pe cel care se atinge de Owen. S-a oferit chiar să îi ia locul, dar Owen nu a vrut să accepte.
Ramsdell a fost desemnat să îl împuşte, apoi Coffin şi-a rezemat capul de armă, iar Ramsdell a apăsat pe trăgaci. După aceea, povestea Pollard, „nu a mai rămas nimic din el“.
Salvarea supraviețuitorilor
Pe 18 februarie, după 89 de zile, ultimii trei bărbaţi din barca lui Chase au zărit o navă şi au fost salvaţi.
Pe barca lui Pollard se mai aflau doar el şi Charles Ramsdell. Aveau numai oasele ultimilor membri ai echipajului care pieriseră, pe care le-au spart ca să consume măduva. După o săptămână, cineva le-a zărit barca, dar ei nu şi-au dat seama ce se petrece. Au ascuns oasele în buzunare, delirând.
Cei cinci supravieţuitori s-au reîntâlnit în Valparaiso. Pollard îşi revenise destul cât să se întâlnească la cină cu alţi căpitani, cărora le-a spus povestea corabiei Essex şi a celor trei luni petrecute pe mare.
La câţiva ani după aceea, a treia barcă a fost descoperită pe Insula Ducie, iar în ea se aflau trei cadavre. În mod miraculos, cei care au decis să rămână pe uscat au supravieţuit aproape patru luni hrănindu-se cu scoici, până ce o navă australiană i-a salvat.
Cartea și filmul
Cartea fost distinsă cu Nation Book Award. După această carte cutremurătoare s-a realizat un film, în 2015, regizat de Ron Howard, cel care a mai făcut „Apollo 13” şi „A Beuatiful Mind”. Povestea e uşor modificată.
În anul 1850, hangiul Thomas Nickerson primeşte o vizită din partea scriitorului Herman Melville care îi oferă bani pentru a-i povesti ce s-a întâmplat cu Essex – Nickerson fiind ultimul supravieţuitor al acelui echipaj. Acesta refuză iniţial, dar cedează atunci când intervine soţia lui. În urmă cu aproape 30 de ani, veteranul vânător de balene Owen Chase fusese angajat pe postul de prim-ofiţer al Essex. El este încântat să descopere că adjunct îi este chiar vechiul său prieten Matthew Joy.
Căpitan este George Pollard, Jr, un marinar lipsit de experienţă ce se trage dintr-o familie de vânători de balene. Pollard conduce nava către Pacific, unde o balenă albă răzbunătoare atacă navele, inclusiv pe a lui.
