Povestea casei lui Lascăr Catargiu, unul dintre cei mai influenți politicieni români. Vila este și astăzi ”în picioare”
Bulevardul ce leagă Piața Romană de Piața Victoriei poartă numele celebrului politician român, dar puțină lume știe că undeva, în apropiere, se află elegantă vilă care i-a aparținut și care este încă în picioare. Povestea casei lui Lascăr Catargiu, unul dintre cei mai influenți politicieni români, poate fi văzută …cu ochiul liber și în zilele noastre.
Catargiu a fost o veche familie boierească din Moldova, cu origini în Țara Românească. Unii genealogi consideră că la începutul începuturilor ar fi fost un neam de tătari, alții cred că numele li s-ar fi tras de la comerțul cu catâri.
Un Catargiu valah a luptat împotriva lui Matei Basarab, dar fiind învins împreună cu ortacii săi, au fost nevoiți să se refugieze în Moldova, la curtea lui Vasile Lupu. Boierul muntean a prins rădăcini în pământul moldav. Istoricii susțin că a intermediat căsătoria unui fiu al voievodului moldovean cu fata unui cazac. Mai târziu, un Ștefan Catargiu a ajuns om politic și ministru, înainte de unirea principatelor.
Lascăr a fost unul dintre fiii lui și a reușit să devină mult mai faimos și să joace un rol decisiv în politica românească de după 1859, ajungând șef de guvern, lider al Partidului Conservator și președinte al Camerei Deputaților.
Povestea casei lui Lascăr Catargiu, unul dintre cei mai influenți politicieni români. Ambițiile soției Eufrosina
Printre cei care au tras sforile și s-au implicat direct pentru îndepărtarea lui Cuza din scaunul domnesc, s-a numărat și Lascăr Catargiu.
Conservator redutabil, a urzit, împreună cu liberalul C.A. Rosetti și moderatul Ion Ghica, „monstruoasa coaliție”, care a dus, în final, la îndepărtarea domnitorului român. Politicianul conservator a făcut apoi parte din locotenența care a condus țara după abdicare.
Unii susțin că boierul ar fi nutrit înainte ambiția de a fi fost ales domn al Moldovei, dar alți istorici cred că astfel de ambiții au aparținut mai degrabă Eufrosinei, soția lui Lascăr, născută Ventura.
Descrierea făcută de scriitorul Radu Rosetti în cartea „Din prima tinerețe. Amintiri”, ed. Humanitas, este destul de explicită: „În schimbul bogăției sale, cucoana Frosa era urâtă și, fără a fi rea, de un caracter absolut nesuferit. (…) Incultă, vanitoasă, capricioasă la culme, meschină, interesată, zgârcită, neurastenică, alcătuia un ansamblu al tuturor însușirilor ce o soție nu trebuie să le aibă”.
Vila după gustul lui
Lascăr Catargiu a fost un om cumpătat, cinstit, „disprețuitor al luxului, sobru în mâncare, simplu în îmbrăcămintea lui încă din tinerețe”, după cum ne asigură memorialistul citat mai sus.
Descrierea este susținută și de aspectul casei din strada Biserica Amzei, nr. 30, casă proiectată de arh. Alexandru Săvulescu și construită în 1883, când omul politic era în opoziție și mai plătea încă rate Majestății Sale.
Din fericire, această casă a rămas în picioare și a fost restaurată, devenind… restaurant.
Credincios soției și regelui
Istoricii spun că Lascăr i-a fost credincios soției sale, în cei patruzeci de ani de căsnicie, în ciuda defectelor acesteia, la care a făcut referire însuși Caragiale.
Potrivit unei știri, doamnei îi fusese furat un geamantan în timpul călătoriei cu trenul, prilej pentru scriitor să se întrebe șugubăț: „Dacă bagajul soției primului ministru, care stă la putere prin voința regală, este expus la așa accidente, ce trebue să sufere pe căile noastre ferate bagajele damelor din opoziție, și mai ales ale republicanelor?”.
Credincios i-a fost Lascăr și regelui Carol I, colaborarea dintre politician și monarh fiind de notorietate în epocă.
Politicianul conservator era membru al locotenenței care conducea țara după abdicarea lui Cuza și i-a înmânat puterea prințului german sosit să inaugureze în România o epocă de dezvoltare economică și culturală. Chiar în anul urcării pe tron a noului prinț, 1866, Catargiu a devenit șeful Consiliului de Miniștri, dar și-a dat demisia după numai două luni din cauza neînțelegerilor avute cu unii lideri liberali.
”Nu se poate, Măria Ta, pentru că se pierde țara”
Câțiva ani mai târziu, în timpul crizei dinastice declanșate de liberali, criză care era gata să-l facă pe prinț să-și ia lumea în cap și să părăsească balamucul politic de la București, politicianul conservator, Lascăr Catargiu, a reușit un miracol: l-a convins pe Carol I să-și scoată lucrurile din geamantane și să le pună la loc în dulap.
Au rămas celebre cuvintele spuse de omul politic în acele momente: „Aiasta nu se poate, Măria Ta, fiindcă se pierde țara”. Carol I l-a ascultat, și-a scos din minte gândul abdicării și s-a întors la treburile deloc ușoare ale țării.
