Povestea de groază a Conacului Moruzzi. Ce secrete ascunde vila din Iași cunoscută drept ”casa călăului”
Povestea de groază a Conacului Moruzzi. Clădirea, care se află acum în ruină, a aparținut în fapt marelui boier Alexandru C. Moruzzi și a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea ca o locuință de vară, având în jur o panoramă spectaculoasă. Este un mister cum imobilul a devenit la scurt timp după ridicare, locuința lui Gavril Buzatu, ultimul călău al Iașiului.
Conacul Moruzzi este cunoscut drept Casa Călăului datorită unuia dintre locatarii ei, călăul Gavril Ciobanu, zis Buzatu, ultimul călău pe care l-a avut Iașul.
Acesta ar fi fost un „un ţigan fugit dela robie, ce s-a apucat de hoţit şi de ucis la drumul mare, comiţând nenumărate jafuri şi crime, atât singur, cât şi în unire cu alţi semeni, mai ales împreună cu banda de hoţi a lui Ion Chetrariu.” (N.A. Bogdan – Orașul Iași. Monografie istorică și socială, ilustrată, Editura Tehnopress, 1997,p.492).
Povestea de groază a Conacului Moruzzi. Postul de călău în locul morții
Gavril Buzatu a fost prins de câteva ori, dar de fiecare dată evadase. La un moment dat, după ce a fost prins, urma să fie executat, împreună cu prietenii săi („banda de hoți a lui Ion Chetrariu”).
Problema era că în acel moment postul de călău era vacant și pentru că nimeni nu îl dorea, Gavril Buzatu a ales postul în locul morții.
„Primul său client a fost, ironia sorții, chiar Ion Chetrariu, pe 18 aprilie 1839. Multă vâlvă ar fi făcut însă, opt an mai târziu, execuția prin ștreang a fraților Cuciu, care alături de mama lor vitregă și-ar fi ucis tatăl.
După câteva zile, Buzatu a mers la Dorohoi, unde i-a făcut felul și mamei ucigașe. A fost și execuția sa ultimă, după un an sau doi, pus în pensie, fu trimes să-și sfârșească restul zilelor sale la mânăstirea Secu, unde el se și călugări.” (N.A. Bogdan, Orașul Iaș)
Casa bântuită și mantaua roșie
Gavril Buzatu „era o sluţenie de om, cu buze mari, cu privire înfricoşătoare, cu o statură uriaşă”, ba chiar „un ţigănoi colos la trup, pogan de slut la faţă, cu o privire fioroasă, de te vâra în friguri la cea întâi căutatură”.
Nu este greu de imaginat de ce imaginea casei în care a locuit este asociată cu imaginea unei case bântuite, mai ales că toți cred că în acea casă sunt rătăcite sufletele celor executați de el.
Despre el se știe că purta o manta roșie, pentru a nu se vedea urmele de sânge, manta pe care „nu ar fi dat-o niciodată jos, așa cum nu s-a despărțit nici de securea sa”.
