Povestea de viață a lui Valentin Uritescu este plină de aventuri plăcute, dar și mai puțin plăcute. A fost un mare și apreciat actor al țării noastre.
Mulți ar crede că viața lui a fost lină și ferită de probleme și griji. Ei bine, iată că nu a fost chiar așa. A trecut prin mai multe, așa cum se întâmplă cu fiecare dintre noi. Valentin Uritescu s-a născut pe data de 4 iunie 1941, în Comuna Vinerea, Județul Alba.
Valentin Uritescu a fost căsătorit cu soția sa, Valeria Uritescu, timp de aproape 60 de ani. A fost o iubire cu năbădăi, plină de încercări. Cu toate acestea, au trecut prin toate împreună. Nu s-au lăsat nici la bine, nici la greu. Nu s-au abătut de la jurământul pe care l-au făcut atunci când și-au unit destinele.
Ea ar fi făcut totul pentru el, așa cum a și demonstrat de-a lungul timpului. Să nu uităm că și el a iubit-o extrem de mult. Însă, ea a aflat că a înșelat-o de trei ori și a făcut mari eforturi pentru a-l putea ierta și pentru a nu-și destrăma familia pe care cei doi au format-o. Era totuși conștient de câte a făcut. Regretul său este că între cei doi nu prea exista pasiunea pe care și-ar fi dorit-o.
Valentin a avut alături de Valeria un băiat pe nume Bogdan Uritescu, care, la rândul său, este tot actor. În prezent, are vârsta de 55 de ani.
Despre aventurile sale extraconjugale, Valentin Uritescu a scris în cele două cărți ale sale, „Așa sunt eu, prost!” și în volumul de memorii, dedicat tatălui său „Să ai grijă de cel bun din tine”, carte apărută în anul 2013. În 2016, Valentin Uritescu a lansat și volumul „Bântuit de viețile altora”, tot o carte de memorii, potrivit Life.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București în anul 1963. Ulterior, s-a angajat la Teatrul „M. Filotti” din Brăila, în 1963-1968. Nu s-a oprit aici. A mai jucat și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț în 1968-1980. Să nu uităm nici de Teatrul Bulandra din București (1981-1990).
S-a bucurat de o carieră pe înaltele culmi ale succesului mai bine de 50 de ani. A reușit să dea viață foarte multor roluri, de care s-a mândrit mereu. S-a transpus în sentimentele personajelor, așa cum ar trebui să facă orice actor care își adoră meseria și o practică din reală plăcere.
A trecut la cele veșnice pe data de 17 iunie 2022, la vârsta de 81 de ani. Actorul celebru suferea de Sindrom Extrapiramidal. Boala era asemănătoare cu Parkinson. În ultima perioada, starea de sănătate se înrăutățise. A avut chiar și zile în care nu putea să vorbească. Din cauza acestei probleme, a fost nevoie să se retragă din activitate cu ceva ani în urmă.