Povestea lui Emil Palade, singurul om de știință de origine română care a luat premiul Nobel
Povestea lui Emil Palade, singurul om de știință de origine română care a luat premiul Nobel începe… la Iași. Un geniu care a îmbogăţit decisiv lumea medicală, chiar dacă a făcut-o la distanţă de casă de un ocean şi-un continent: la Institutul Rockefeller din New York.
Elevul Palade George Emil uluia. La cursurile Liceului „Alexandru Hasdeu“ din Buzău, liceu pe care l-a absolvit pe când acesta avea numele fiului, „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, impresiona „prin capacitatea de concentrare, prin memoria ieşită din comun, prin seriozitate şi putere de muncă“, spune şi Radu Şerban Palade, nepot de frate al savantului.
Povestea lui Emil Palade. A intrat la medicină cu nota 10
La Medicină, facultate pe care a ales-o în ciuda sugestiei tatălui de a studia filosofia, a intrat primul, cu media 10.
„Cine-o fi ăsta şi cum arată?“, se întrebau colegii săi de an când vedeau listele cu cei admişi. „Un tocilar, cocoşat şi gras“ „Probabil un tocilar, cu ochelari de miop, cocoşat de cât a stat la masa de lucru, gras şi maturizat înainte de vreme!“, îşi dădeau unii cu părerea.
„Eram curios să-l cunosc şi să mă dumiresc“, se gândea şi Ion (Cuti) Juvara, cel care avea să devină legendarul chirurg şi prieten apropiat al savantului. „Am cunoscut un tânăr zvelt, frumos, demn, măsurat în tot ceea ce făcea, cu un păr negru, bogat şi cu ochii pătrunzători. Era foarte deschis, cu mult umor, îi plăceau şotiile camaradeşti“, mărturisea Ion Juvara.
Rock-star-ul de la Medicină
George Emil Palade avea anvergura unui rock-star la Facultatea de Medicină, căci nu puteai să-l cunoşti fără să fii copleşit de virtuţile sale. Se amuzau studenţii din anul I de la Medicină când îl puneau să reproducă subsolul cu litere mici al unor pagini aleatorii din tratatul de anatomie al lui Testut-Latarjet şi, când răspundea, izbucneau în urale, necrezând că există cineva care poate memora atâtea amănunte
George Emil Palade a absolvit Medicina primul, cu 10. Din anul 1936, a mers la Catedra de Anatomie condusă de profesorul Francisc Rainer şi a devenit, pe rând, preparator, asistent şi şef de lucrări, dar, concomitent, a urmat formarea medicală, devenind extern şi intern prin concurs.
Un moment important îl constituie însă elaborarea tezei sale de doctorat, revoluţionară pentru nivelul cercetării din anul 1940: „Tubul urinifer al delfinului“. Pentru că problemele formulate de savant presupuneau studiul pe delfinul aproape viu, s-a organizat o expediţie chiar în Marea Neagră.
Palade şi-a pregătit cu meticulozitate un mic laborator într-o valijoară, profitând de faptul că delfinarii turci, care veneau din Anatolia să vâneze mamiferele pentru grăsimea lor, erau în plină recoltare în luna iunie, când delfinii urcă din Mediterană şi Marea Egee în Marea Neagră cu ape mai reci, bune pentru jocul de împerechere.
Delfinii, se pare, au fost cei care au asigurat prima izbândă a savantului.
L-a tratat pe Tudor Arghezi
În anul 1939, Palade a avut o misiune importantă: să-l trateze pe marele poet Tudor Arghezi. Boala acestuia – o sciatică extrem de dureroasă, refractară la tratament – părea atât de enigmatică, încât medicii s-au gândit chiar să propună în nomenclatoare o entitate morbidă nouă:„Boala lui Arghezi“, aşa cum, înainte cu un deceniu, intenţionaseră să dea formei clinice extrem de particularizate a febrei tifoide „Boala lui Take Ionescu“.
Aşadar, printre medicii chemaţi la căpătâiul poetului se află şi tânărul promiţător George Emil Palade. Deşi nu reuşeşte să-i găsească poetului remediul, Palade ia hotărârea să oprească administrarea morfinei, cu sprijinul puternic al Paraschivei Arghezi (n.r. – soţia poetului).
După ce s-a recuperat, în urma unei injecţii făcute de doctorul Dimitrie Grigoriu-Argeş, Arghezi a scris piesa „Seringa“, în care i-a ironizat pe toţi medicii pe care i-a întâlnit. George Emil Palade a fost şi el ţinta ironiilor.
Scurta activitate clinică a lui Palade
Activitatea clinică a lui George Emil Palade, de medic în relaţie directă cu pacienţii, a fost, mai degrabă, şubredă. Dar nu mai puţin lipsită de importanţă, căci viitorul savant român a îngrijit răniţii din batalioanele de aviaţie de la Băneasa, în cel de-al Doilea Război Mondial. Avea gradul de locotenent.
Pesemne că această experienţă l-a făcut să evite contactul direct cu suferinţa umană, fiindcă aici s-a încheiat activitatea clinică a medicului Palade şi, după război, a pornit în căutarea originilor bolii, pentru a le putea trata înainte ca acestea să nimicească omul.
Căsătoria cu ”zeița” și plecarea în America
În 1946, George Emil Palade se căsătoreşte cu Irina (Lulu) Malaxa, fiica inginerului Nicolae Malaxa. O ceremonie restrânsă, cu puţini invitaţi şi niciun fotograf. Despre Irina, presa internaţională scrisese că ar fi fost implicată într-o nevinovată idilă de adolescenţă cu moştenitorul tronului României, Marele Voievod Mihai.
„El înalt şi blond, ea sveltă, brunetă, cu un splendid profil grecesc, alcătuind un cuplu atât de contrastant“, cum îi descria, în iulie 1939, cotidianul american „Palm Beach Report“. La scurt timp după căsătorie, „geniul şi zeiţa“ au plecat în America.
Pe căi legale, cu acte în regulă, căci era 1946, iar lucrul acesta încă se putea.
A rămas în strânsă legătura cu România
În Statele Unite ale Americii, mai întâi în laboratoarele profesorului Robert Chambers de la Universitatea din New York, apoi la Institutul Rockefeller (şeful Departamentului de Biologie Celulară), la Universitatea Yale (conducător al Catedrei de Biologie Celulară) şi la Universitatea din California (decan pentru ştiinţă), George Emil Palade a construit, cu răbdare şi devotament, reputaţia celui mai bun „Romanian-born American cell biologist“ (n.r. – cercetător american în biologia celulară, născut-român).
Vorbea o română perfectă, îndulcită moldoveneşte ca în târgul Iaşilor, pe Strada Sărăriei, unde locuia în copilărie, şi niciodată n-a renunţat la cetăţenia română.
George Emil Palade a făcut multe vizite în România, căci scrisorile de la fraţi, nepoţi, părinţi nu-l puteau ţine departe prea mult timp.
„Prima dată a venit în ţară în decembrie 1965, într-o delegaţie a Academiei SUA, pentru a facilita relaţiile şi schimburile de cadre între cele două academii. Vizita a durat câteva zile“, îşi aminteşte Radu Şerban Palade.
Legătura cu Ceaușescu
Palade avea şi simţul umorului. În 1969, în cadrul unei alte vizite, i-a adus prietenului său Cuti Juvara celebra revistă „Playboy“. Deşi era pe patul de spital, chirurgul a tresărit amuzat de glumiţa intimă.
În timpul aceleiaşi vizite, după o lună petrecută în facultăţile şi laboratoarele româneşti, savantul a făcut un raport consistent, adresat preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Lăsaţi cercetătorii să plece în străinătate!, îi spunea dictatorului şi, oricât de ironic ar părea, la 1 noiembrie 1971, chiar s-a întâlnit cu şeful statului şi a reuşit să-l convingă să-i lase pe soţii Maya şi Nicolae Simionescu în SUA.
Pe cei care ţineau în mâini destinele Românei i-a caracterizat scurt, după Revoluţie:„Erau în mod evident interesaţi de valoarea propagandistică a relaţiei cu mine“.
Premiul Nobel și Ordinul Național Steaua României
Palade, devenit, din 1952, cetăţean american, l-a întâlnit pe Albert Claude, om de știință care avea să-i devină mentor. Claude lucra la Rockefeller Institute for Medical Research și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. Urmau cei mai rodnici ani din viaţa lui George Emil Palade.
El a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie, începând o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică, producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organite subcelulare ca un component major producător de energie.
Elementul esenţial al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade.
În 1974, George Emil Palade primeşte cea mai înaltă confirmare:premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.
În 1975, Academia Română îl alege membru de onoare. Încă din 1961 însă, era membru al Academiei de Ştiinţe din SUA.
De altfel, în 2007, preşedintele Traian Băsescu îl decorează cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan, după ce, în 1986, preşedintele american Ronald Reagan îi decernase Medalia Naţională pentru Ştiinţă.
Cenușa, împrăștiată în România
George Emil Palade a fost întotdeauna un mare pasionat de istorie şi de latină, cea din urmă ajutându-l să creeze termeni şi denumiri pentru biologia celulară. A fost un eminent om de ştiinţă dar şi o personalitate cu o bunătate rarisimă.
George Emil Palade s-a stins din viață la 7 octombrie 2008, la San Diego, California, la vârsta de 96 de ani, apoi după incinerare, cenuşa i-a fost împrăştiată, de copiii săi, în Masivul Bucegi, de pe Vârful cu Dor.
La 19 noiembrie 2012, la 100 de ani de la nașterea savantului, pentru cinstirea personalității lui George Emil Palade, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă aniversară de argint.
