Prima fabrică și primul milion

Pe 20 mai 1873, comerciantul de țesături Levi Strauss și croitorul Jacob Davis au brevetat pantalonii confecționați din denim albastru cu ținte de cupru, așa-numiții blue jeans, blugi. Care este povestea lui Levi Strauss, emigrantul german care a schimbat lumea modei cu un produs pentru căutătorii de aur din California.
Levi Strauss s-a născut într-o familie numeroasă, pe data de 26 februarie 1829, în Buttenheim, Germania. Tatăl său, Hirsh și mama sa, Rebecca Haas Strauss, au avut doi copii împreună, iar Hirsh mai avea alți cinci copii dintr-o prima căsătorie.
Locuind în Bavaria, familia Strauss avea de suferit din cauza discriminării religioase, ei fiind evrei. Aveau parte de restricții legate de locul unde puteau trăi și erau împovărați de impozitele speciale impuse evreilor.
Când avea aproximativ șaisprezece ani, Strauss și-a pierdut tatăl din cauza tuberculozei. El, mama sa și cele două surori au emigrat în Statele Unite ale Americii, doi ani mai târziu.
La sosirea lor, familia s-a reunit cu Jonas și Louis, cei doi frați mai mari ai lui Strauss, în New York. Jonas și Louis stabiliseră acolo o afacere ce comercializa produse de tot felul și Levi a început să lucreze pentru ei.
Goana după aur din California la împins pe tânărul Levi, la începutul anului 1853, spre San Francisco pentru a le vinde bunuri celor ce lucrau în comerțul cu minerit. Strauss și-a construit propria companie de vânzare cu ridicata a produselor și a acționat ca agent al coastei de vest a companiei fraților săi.
De-a lungul anilor a vândut haine, țesături și alte articole magazinelor mici din regiune.

Într-o zi, a dus unui magazin un balot de pânză tare, pe care intenționa să îl vândă ca material pentru corturi. Cineva l-a sfătuit, însă, să confecționeze pantaloni pentru bărbati. Fiind croiti dintr-un material rezistent erau ideali pentru cei care lucrau in minele de aur.
Unul dintre clientii lui Levi Strauss era Jacob Davis, un croitor originar din Letonia. Un prim defect observat la pantalonii făcuți de Levi, a fost că buzunarele nu erau rezistente. Davis a venit cu ideea de a coase nituri de metal la colțuirle buzunarelor și la butoniere.
Ingrijorați că geniala idee le-ar putea fi furată, cei doi au strâns 68 de dolari și au plătit taxa prin care au înregistrat ideea inovatoare la Oficiul pentru Patent al Statelor Unite, la data de 20 mai 1883.

Brevetul le-a fost acordat lui Strauss și Davis. Strauss a avut încredere că „salopete până în talie” aveau să devină populare. La început, erau confecționate dintr-o pânză grea, apoi compania a trecut la o țesătură din denim, care a fost vopsită în albastru pentru a ascunde petele.
Într-o primă fază, Strauss și asociatul său lucrau cu mai multe croitorese, cărora le dădeau modelul, iar acestea coseau pantalonii în casele lor. Ulterior, și-au făcut propria fabrică de pantalonii în oraș.
În orice caz, blugii duri și robuști l-au ajutat pe Strauss să devină milionar. Și-a extins interesele comerciale de-a lungul anilor, cumpărând Mission and Pacific Woolen Mills, în 1875.
Strauss a murit la vârsta de 73 de ani, la 26 septembrie 1902, la domiciliul său din San Francisco.
După moartea sa, nepotul său Jacob Stern a preluat funcția de președinte al companiei. Blugii legendari pe care i-a creat, cunoscuți azi sub numele de Levi’s sau Levis, au continuat să crească în popularitate și au rămas un produs de bază în modă de-a lungul a mai bine de un secol.