Povestea Papei Francisc, cunoscut drept Jorge Mario Bergoglio, primul papă al Americilor: „Poporul meu este sărac și eu sunt unul dintre ei”
Primul Papă al Americilor, Jorge Mario Bergoglio, cunoscut drept Papa Francisc, care a murit în Lunea de Paște, provine din Argentina. Arhiepiscopul iezuit de Buenos Aires, ajuns papă la 76 de ani, a fost o figură proeminentă pe întreg continentul, rămânând totuși un simplu pastor profund iubit de dioceza sa, care a călătorit mult cu metroul și cu autobuzul în cei 15 ani ai ministerului său episcopal, arată Vatican.va vorbind despre povestea sa de viață.
„Poporul meu este sărac și eu sunt unul dintre ei”, a spus el de mai multe ori, explicând decizia sa de a locui într-un apartament și de a-și găti singur cina.
Povestea Papei Francisc, cunoscut drept Jorge Mario Bergoglio, primul papă al Americilor: „Poporul meu este sărac și eu sunt unul dintre ei”
Întotdeauna i-a sfătuit pe preoții săi să dea dovadă de milă și curaj apostolic și să își țină ușile deschise pentru toată lumea. Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla Bisericii, a spus el cu diferite ocazii, „este ceea ce de Lubac numea mondenitatea spirituală”, ceea ce înseamnă „a fi egocentric”, scrie Vatican.va.
Iar atunci când vorbește despre justiția socială, îi cheamă pe oameni în primul rând să ia Catehismul, să redescopere cele Zece Porunci și Fericirile. Proiectul său este simplu: dacă îl urmezi pe Hristos, înțelegi că „călcarea în picioare a demnității unei persoane este un păcat grav”.
În ciuda caracterului său rezervat – biografia sa oficială cuprinde doar câteva rânduri, cel puțin până la numirea sa ca arhiepiscop de Buenos Aires – a devenit un punct de referință datorită pozițiilor ferme pe care le-a luat în timpul crizei financiare dramatice care a copleșit țara în 2001.
Născut la 1936, fiu al unor imigranți itaieni
S-a născut la Buenos Aires la 17 decembrie 1936, ca fiu al unor imigranți italieni. Tatăl său, Mario, a fost contabil angajat la căile ferate, iar mama sa, Regina Sivori, a fost o soție devotată creșterii celor cinci copii ai lor. A absolvit ca tehnician chimist și apoi a ales calea preoției, intrând la Seminarul diecezan din Villa Devoto.
La 11 martie 1958 a intrat în noviciatul Societății lui Isus. Și-a completat studiile umaniste în Chile și s-a întors în Argentina în 1963 pentru a absolvi cu o diplomă în filosofie la Colegio de San José din San Miguel. Din 1964 până în 1965 a predat literatură și psihologie la Colegiul Immaculate Conception din Santa Fé, iar în 1966 a predat aceeași materie la Colegio del Salvatore din Buenos Aires. În perioada 1967-70 a studiat teologia și a obținut o diplomă de la Colegio de San José.
La 13 decembrie 1969 a fost hirotonit preot de arhiepiscopul Ramón José Castellano. Și-a continuat pregătirea între 1970 și 1971 la Universitatea din Alcalá de Henares, Spania, iar la 22 aprilie 1973 a făcut profesiunea finală cu iezuiții. Întors în Argentina, a fost maestru de novici la Villa Barilari, San Miguel; profesor la Facultatea de Teologie din San Miguel; consultant al Provinciei Companiei lui Isus și, de asemenea, rector al Colegio Máximo al Facultății de Filosofie și Teologie.
La 31 iulie 1973 a fost numit Provincial al iezuiților din Argentina, funcție pe care a deținut-o timp de șase ani. Și-a reluat apoi activitatea în sectorul universitar și, din 1980 până în 1986, a fost din nou rector al Colegio de San José, precum și preot paroh, tot în San Miguel. În martie 1986 a plecat în Germania pentru a-și termina teza de doctorat; superiorii săi l-au trimis apoi la Colegio del Salvador din Buenos Aires și apoi la biserica iezuită din orașul Córdoba, ca director spiritual și confesor.
Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca și auxiliar de Buenos Aires la 20 mai 1992
Cardinalul Antonio Quarracino, arhiepiscop de Buenos Aires, a fost cel care l-a dorit ca colaborator apropiat. Astfel, la 20 mai 1992, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca și auxiliar de Buenos Aires. La 27 mai a primit ordinarea episcopală de la cardinal în catedrală. Și-a ales ca motto episcopal, miserando atque eligendo, iar pe stema sa a inserat ihs, simbolul Societății lui Isus.
A acordat primul său interviu ca episcop unui buletin parohial, Estrellita de Belém. A fost imediat numit vicar episcopal al districtului Flores, iar la 21 decembrie 1993 i s-a încredințat și funcția de vicar general al arhidiecezei. Prin urmare, nu a fost o surpriză când, la 3 iunie 1997, a fost ridicat la demnitatea de Arhiepiscop coadjutor de Buenos Aires. Nu trecuseră nici nouă luni când, la moartea Cardinalului Quarracino, i-a succedat acestuia, la 28 februarie 1998, în calitate de Arhiepiscop, Primat al Argentinei și Ordinar pentru credincioșii de rit oriental din Argentina care nu au un Ordinar de rit propriu.
Trei ani mai târziu, la Consistoriul din 21 februarie 2001, Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal, atribuindu-i titlul de San Roberto Bellarmino. El le-a cerut credincioșilor să nu vină la Roma pentru a sărbători crearea sa ca cardinal, ci mai degrabă să doneze săracilor ceea ce ar fi cheltuit pe călătorie. În calitate de Mare Cancelar al Universității Catolice din Argentina, este autorul cărților Meditaciones para religiosos (1982), Reflexiones sobre la vida apostólica (1992) și Reflexiones de esperanza (1992).
În 2001 a fost numit raportor general al celei de-a X-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor
În octombrie 2001 a fost numit raportor general al celei de-a X-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor cu privire la Ministerul Episcopal. Această sarcină i-a fost încredințată în ultimul moment pentru a-l înlocui pe cardinalul Edward Michael Egan, arhiepiscop de New York, care a fost obligat să rămână în țara sa natală din cauza atacurilor teroriste din 11 septembrie. În cadrul Sinodului, el a pus un accent deosebit pe „misiunea profetică a episcopului”, pe faptul că acesta este un „profet al dreptății”, pe datoria sa de a „predica neîncetat” doctrina socială a Bisericii și, de asemenea, de a „exprima o judecată autentică în materie de credință și morală”.
În tot acest timp, cardinalul Bergoglio devenea din ce în ce mai popular în America Latină. În ciuda acestui fapt, el nu și-a relaxat niciodată abordarea sobră sau stilul de viață strict, pe care unii l-au definit ca fiind aproape „ascetic”. În acest spirit de sărăcie, el a refuzat să fie numit președinte al Conferinței Episcopale din Argentina în 2002, dar trei ani mai târziu a fost ales și apoi, în 2008, reconfirmat pentru un nou mandat de trei ani. Între timp, în aprilie 2005, a luat parte la Conclavul în care a fost ales Papa Benedict al XVI-lea.
Ca arhiepiscop de Buenos Aires – o dieceză cu peste trei milioane de locuitori – a conceput un proiect misionar bazat pe comuniune și evanghelizare. Avea patru obiective principale: comunități deschise și frățești, laici informați care să joace un rol principal, eforturi de evanghelizare adresate fiecărui locuitor al orașului și asistență pentru săraci și bolnavi. El și-a propus să reevanghelizeze Buenos Aires, „ținând cont de cei care trăiesc acolo, de structura și istoria sa”. El le-a cerut preoților și laicilor să lucreze împreună. În septembrie 2009, el a lansat campania de solidaritate pentru bicentenarul independenței țării. Două sute de agenții caritabile urmează să fie înființate până în 2016. Și la scară continentală, el a așteptat mult de la impactul mesajului Conferinței de la Aparecida din 2007, până la punctul de a-l descrie drept „Evangelii Nuntiandi a Americii Latine”.
Până la începutul recentei sede vacante, a fost membru al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, al Congregației pentru Cler, al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, al Consiliului Pontifical pentru Familie și al Comisiei Pontificale pentru America Latină.
A fost ales Suveran Pontif la 13 martie 2013.
