Preşedintele BBC și-a anunțat demisia. Richard Sharp e decis să plece de la conducerea celebrului post din cauza unui conflict de interese legat de numirea sa în fruntea companiei publice britanice de radioteleviziune.
Un raport publicat vineri a conchis că s-a produs o încălcare a regulilor privind numirile publice.
Sharp, fost bancher, a fost numit în 2021, la scurt timp după ce a contribuit la obţinerea de către premierul de atunci, Boris Johnson, a unui împrumut de 800.000 de lire sterline, scrie AFP şi Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit raportului realizat de autoritatea pentru monitorizarea numirilor publice, care a analizat modul în care a fost ales Sharp pentru a prezida BBC, acesta a încălcat normele privind numirile publice prin faptul că nu a dezvăluit un potenţial conflict de interese.
Deşi autoritatea a menţionat în raport că această încălcare nu înseamnă neapărat invalidarea numirii sale, Richard Sharp a afirmat că a-şi continua mandatul de patru ani în fruntea companiei ar putea perturba buna desfăşurare a activităţilor acesteia.
„Am decis că este corect să pun în prim-plan interesele BBC”, a explicat Sharp.