Prețurile pentru carburanți continuă să crească și astăzi, 6 mai. Benzina se apropie rapid de 9 lei, iar motorina de pragul de 10 lei. Iată cât costă astăzi alimentarea în România.
La fel ca în primele două zile din săptămână, cele mai mici prețuri pentru benzină se găsesc la stația Petrolium din Iernut, Mureș. Aici, un litru de benzină costă 8,69 lei. La aceeași stație, și miercuri se găsește cea mai ieftină motorină. Aceasta costă 9,27 lei/litru, conform peco-online.

Dumitru Chisăliță a explicat că scumpirile sunt cauzate de un cumul de factori externi și interni: „Din păcate, suntem pe un trend crescător. Acest trend este determinat de trei elemente importante. Unul extern, și discutăm aici de ce se întâmplă în Strâmtoarea Ormuz. Avem un plan înaintat de guvernul iranian, care cel mai probabil nu va fi acceptat de Statele Unite ale Americii. Asta va relua problema blocajului din Ormuz și ne așteptăm la creșterea prețului țițeiului Brent în perioada următoare”.
Expertul a subliniat că, pe lângă contextul internațional, și situația din România contribuie la creșterea prețurilor:
„Discutăm de asemenea de două cauze interne: creșterea cursului leu-dolar, care a început încă de săptămâna trecută să crească, și, în funcție de cum vor evolua lucrurile în plan politic în zilele următoare, există posibilitatea ca această creștere să continue. Practic, avem presiune atât din exterior, cât și din interior”.
Potrivit expertului, estimările actuale nu sunt deloc optimiste: „Din păcate, așa cum arată astăzi prognozele, ne îndreptăm către 10 lei/litru la motorină, chiar și cu măsurile luate de guvern în urmă cu o lună de zile. De asemenea, în funcție de cum vor evolua lucrurile, nu neapărat ne vom opri la acest nivel de 10 lei/litru la motorină și peste 9,5 lei/litru la benzină”.
În plus, evoluțiile internaționale ar putea menține presiunea pe termen lung:„O prognoză a Trading Economics, apărută astăzi indică faptul că prețurile petrolului s-ar putea menține peste 100 de dolari pe baril în următorul an. Dacă această prognoză se va adeveri, lucrurile vor fi foarte departe de ceea ce a însemnat prețul carburanților la începutul anului 2026”.