Serviciul Român de Informații, în cooperare cu parteneri interni și externi, a identificat o rețea de sabotaj rusesc, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, din incinta platformei industriale Carfil din Brașov. Incidentul a avut loc în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a Companiei naționale ROMARM.
Ministerul de Interne transmite, luni seară, că situaţia operativă este sub control, iar structurile operative cooperează strâns cu alte instituţii şi cu partenerii internaţionali din cadrul NATO şi UE, pentru identificarea timpurie, prevenirea şi neutralizarea oricăror tentative de sabotaj ori destabilizare.
Instituţia precizează că au fost intensificate dispozitivele de securitate şi patrulare în apropierea infrastructurilor critice, a platformelor industriale cu profil de apărare, a căilor majore de transport şi a marilor depozite logistice.
Cu toate acestea, MAI face apel la operatorii economici şi cetăţeni să ”manifeste o vigilenţă civică sporită” şi să semnaleze orice activitate suspectă în zone sensibile.
„Structurile operative ale ministerului cooperează strâns şi în timp real cu celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi cu partenerii internaţionali din cadrul NATO şi UE, pentru identificarea timpurie, prevenirea şi neutralizarea oricăror tentative de sabotaj ori destabilizare”, a transmis, luni seară, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă, după ce DIICOT a anunţat că cercetează doi cetăţeni bieloruşi şi un cetăţean ucrainean pentru tentativă la acte de diversiune.
Reprezentanţii MAI precizează că, preventiv, au fost intensificate dispozitivele integrate de securitate şi patrulare în proximitatea infrastructurilor critice, a platformelor industriale cu profil de apărare, a căilor majore de transport şi a marilor depozite logistice de pe teritoriul naţional.
„Asigurăm opinia publică că situaţia operativă este pe deplin sub control, mecanismele de alertă timpurie şi protocoalele de reacţie rapidă ale forţelor de ordine fiind permanent operaţionalizate pentru a descuraja orice acţiune de natură să inducă panică sau să pericliteze siguranţa comunităţilor. Ministerul Afacerilor Interne adresează un apel operatorilor economici şi cetăţenilor să manifeste o vigilenţă civică sporită şi să apeleze de îndată numărul unic de urgenţă 112 în cazul identificării unor persoane, activităţi de supraveghere neautorizate ori colete suspecte în proximitatea obiectivelor de utilitate publică sau a perimetrelor industriale”, a mai transmis sursa citată.
MAI anunţă că toate resursele logistice şi operative sunt pe deplin mobilizate pentru a răspunde cu maximă promptitudine şi fermitate în faţa oricărei ameninţări.
„Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu S.R.I., DIICOT, şi Ministerul Apărării Naţionale – Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, continuă verificările privind operaţiunile de sabotaj identificate pe teritoriul naţional”, a mai transmis MAI.
SRI a precizat că investigațiile au confirmat „implicarea mai multor cetățeni din state ex-sovietice, rezidenți în state ale Uniunii Europene. În legătură cu activitatea acestora sunt în desfășurare proceduri judiciare, în România și în cooperare cu autorități din mai multe state europene”.
„Datele obținute până în prezent arată că misiunile rețelei nu se limitau la România. Coordonatorii din Federația Rusă îi atribuiseră o serie extinsă de ținte din regiune: facilități de producție de armament, de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial.
Cazul se înscrie într-o campanie mai amplă de operațiuni de sabotaj coordonate de Federația Rusă în Europa. Investigațiile desfășurate în acest an au identificat și alte tentative care au vizat obiective din România, inclusiv facilități militare internaționale sau utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene.
Aceste acțiuni urmăresc intimidarea, afectarea capacităților de apărare și slăbirea contribuției statelor vizate la securitatea europeană și regională”, se arată într-un comunicat al SRI.
„Recrutarea pentru sabotaj poate începe cu o ofertă de bani pentru o sarcină aparent inofensivă.
SRI atrage atenția că recrutarea se desfășoară, de regulă, prin rețele sociale. Persoanelor abordate li se oferă inițial bani pentru activități punctuale, precum observarea sau fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin tot mai grave, putând ajunge la distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În cazul unui refuz, coordonatorii pot recurge la presiuni și șantaj.
Rețelele exploatează în special vulnerabilități financiare, dependențe sau antecedente infracționale. Pentru a-și ascunde identitatea și deplasările, membrii acestora folosesc frecvent transport, cazare și mijloace de plată pe numele altor persoane, precum și comunicații prin cartele din state terțe și aplicații de mesagerie criptată”, mai precizează reprezentanții SRI.
Potrivit sursei citate, aceste elemente trebuie evaluate împreună și în context; luate separat, ele nu indică implicarea unei persoane în activități de sabotaj.
SRI, împreună cu DIICOT, Ministerul Apărării Naționale – Direcția Generală de Informații a Apărării și Ministerul Afacerilor Interne, continuă verificările privind operațiunile de sabotaj identificate pe teritoriul național.
Trei cetățeni străini, doi din Belarus și unul din Ucraina, rezidenți în state membre ale Uniunii Europene, sunt cercetați de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune, fiind suspectați că fac parte dintr-o rețea de sabotaj. Potrivit procurorilor, ancheta vizează un incendiu izbucnit în septembrie 2026 pe o platformă industrială din municipiul Brașov, în apropierea companiei CARFIL SA, filială a CN ROMARM.
Doi dintre inculpați au fost depistați și arestați preventiv în Germania, în baza cooperării judiciare internaționale, în timp ce pregăteau, potrivit anchetatorilor, comiterea unor fapte similare. Cel de-al treilea a fost localizat în Polonia, iar pe numele său a fost emis luni, 26 octombrie, un mandat european de arestare, a anunțat DIICOT.
Potrivit DIICOT, cei trei sunt membri ai unei rețele de sabotaj și ar fi vizat și alte obiective din România și din alte state membre ale Uniunii Europene.
Cercetările au fost începute în septembrie 2026, după izbucnirea unui incendiu pe o platformă industrială din municipiul Brașov, situată în imediata apropiere a societății CARFIL SA, companie din industria de apărare aflată în portofoliul CN ROMARM.
Incendiul a afectat sediile mai multor societăți comerciale de pe platformă. În urma investigațiilor, procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul informativ al Serviciului Român de Informații, au identificat trei cetățeni străini despre care susțin că sunt implicați în cauză.