Preţul petrolului a scăzut practic peste noapte cu până la 17%, asta după ce presa mondială a relatat că Emiratele Arabe Unite şi Irakul au declarat că vor susţine creşterea producţiei. În acest mod, va exista practic o compensare pentru a completa întreruperile de aprovizionare cauzate de sancţiunile impuse Rusiei.
Petrolul Brent a scăzut cu peste 17%, sau 22 de dolari, pentru a atinge un minim al şedinţei la 105,60 dolari. Preţul de referinţă a recuperat o parte din pierderi, tranzacţionându-se în scădere cu 13,29 dolari, sau 10,4%, la 114,69 dolari pe baril. Ţiţeiul american a scăzut cu 12,01 dolari, sau 9,7%, la 111,69 dolari, scrie Mediafax.
Între timp, în România au fost cozi imense la benzinării.
Preţul petrolului a atins minimele sesiunii după ce comercianţii au citat informaţii din presă potrivit cărora un ministru irakian ar fi afirmat că ţara sa este pregătită să crească producţia dacă OPEC+ îi va cere acest lucru.
„Asta nu înseamnă nimic. Probabil că pot aduce pe piaţă aproximativ 800.000 de barili foarte repede, chiar imediat, ceea ce ne aduce la o şaptesprezecea parte din drumul parcurs în înlocuirea ofertei ruseşti”, a declarat Bob Yawger, director de contracte futures pe energie la Mizuho.
Liderii grupurilor politice din Congresul SUA au ajuns la un acord pentru un program de finanţare în valoare de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari, în scopul atenuării efectelor conflictului din Ucraina şi furnizării de asistenţă de 14 miliarde de dolari Kievului şi aliaţilor est-europeni.
Programul va include 42 de miliarde de dolari pentru suplimentarea bugetului apărării, dar şi 14 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară, economică şi în materie de securitate pentru Ucraina şi naţiuni aliate din Europa Centrală şi de Est, potrivit publicaţiei The Hill.
În plus, programul conţine peste 15 miliarde de dolari pentru continuarea acţiunilor de combatere a pandemiei în Statele Unite.
Preşedintele Joseph Biden a dispus aplicarea de sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina. Liderul de la Casa Albă a suspendat importurile de petrol, gaz şi cărbune din Rusia şi a dat asigurări că va aplica măsuri de compensare astfel încât cetăţenii americani să nu fie afectaţi de majorarea preţurilor la carburanţi.10