BUSINESS

Prețurile mașinilor scad la nivel mondial. Director Ford: Perturbările din lanțurile de aprovizionare se atenuează

Prețurile mașinilor scad la nivel mondial. Director Ford Perturbările din lanțurile de aprovizionare se atenuează
sursa: ford.com

Perturbările din lanţurile de aprovizionare se atenuează şi se înregistrează o scădere a preţurilor cu amănuntul la vehicule, a transmis recent directorul financiar al Ford, John Lawler, potrivit Reuters.

Prețurile mașinilor scad la nivel mondial. Director Ford: Perturbările din lanțurile de aprovizionare se atenuează

Vorbind la conferința investitorilor Deutsche Bank, Lawler a explicat că producătorul auto „vede uşorul declin al preţurilor, care era de aşteptat, dar nu este o reducere semnificativă”.

„Consumatorul rezistă”, a observat oficialul Ford, subliniind soliditatea şi „puterea de stabilire a preţurilor” a diviziei Ford Pro (vehicule comerciale şi servicii).

Lawler a declarat că recenta decizie a Ford de a se alătura reţelei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice nu va necesita investiţii suplimentare de capital din partea constructorului auto. De la începutul anului viitor, proprietarii de vehicule electrice Ford obţin acces la peste 12.000 Tesla Superchargers North America de Nord.

Acesta a apreciat că Ford vede soliditatea şi creşterea continuă a vehiculelor sale, alimentate cu motoare cu combustie internă „în următorii ani”, în timp ce majorează investiţiile şi producţia de vehicule electrice. În acelaşi timp, compania se concentrează pe reducerea costurilor pe segmentul de inginerie şi producţie cu 50% la a doua generaţie de vehicule electrice, inclusiv un succesor al modelului F-150 Lightning programat la mijlocul deceniului.

Compania așteaptă un profit de cel mult 11 miliarde de dolari

Compania a anunţat recent că se aşteaptă în acest an la un profit operaţional ajustat de între 9 şi 11 miliarde de dolari. Cifra include o pierdere anticipată de trei miliarde de dolari la divizia de vehicule electrice, Model e.

În primul trimestru din 2023, Ford a pierdut mai mult de 60.000 dolari per vehicul electric vândut. Producătorul auto american are trei divizii: Ford Model e (vehicule electrice), Ford Blue (vehicule pe combustie) şi Ford Pro (vehicule comerciale şi servicii).

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele