Prima țară europeană care anunță că primește dezertori ruși este Germania. Aceasta este pregătită să primescă dezertori din armata rusă ”ameninţaţi de o reprimare gravă”, anunţă ministrul german de Interne Nancy Faeser într-un interviu acordat ediţiei de duminică a ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, publicat joi, la o zi după ce Vladimir Putin a anunţat mobilizarea rezerviştilor pentru a lupta în Ucraina.
Rușii încearcă să fugă din țară, după anunțul privind mobilizarea militară.
”Cel care i se opune în mod curajos lui Putin şi se pune astfel în mare pericol poate cere azil politic în Germania”, declară Nancy Faeser în acest interviu.
Ministrul german al Justiției Marco Buschmann afirmă, la rândul său, într-un mesaj postat pe Twitter, cu hashtagul ”#mobilizare parţială” că ruşii care fug din ţara lor sunt ”bineveniţi” în Germania.
El observă că ”mulţi ruşi îşi părăsesc ţara”. ”Toţi cei care urăsc calea aleasă de Putin şi iubesc democraţia liberală sunt bineveniţi în Germaia”, scrie ministrul liberal al Justiţiei.
Obţinerea azilului politic în Germnia nu este însă deloc un proces automat.
Este vorba despre decizii individuale, în urma unui control de securitate, precizează ministrul Justiţiei.
Zeci de mii de ruşi au polecat din Rusia după invazia Ucrainei, la 24 februarie, un fenomen care pare că s-a amplificat după ce liderul de la Kremlin a anunţat miercuri o mobilizare parţială a rezerviştilor.