Primele patru elicoptere Black Hawk au intrat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din MAI. Acestea vor fi folosite pentru misiuni de salvare. Aparatele fac parte din lotul destinat managementului situațiilor de urgență.
Această primă comandă vine în urma semnării recente a unui acord-cadru pe patru ani prin care România va primi 12 elicoptere Black Hawk S-70M.
Un astfel de elicopter, Sikorsky S-70M Black Hawk, poate transporta patru pacienți în stare critică la spital. De asemeni pot participa la cele mai grele misiuni maritime, dar și terestre, și pot interveni, în cele mai grele condiții, înclusiv pe timp de noapte.
De altfel, dotarea tehnică a aeronavelor va permite derularea unor acţiuni complexe de identificare şi recunoaştere în teren, intervenţii de stingere a incendiilor, căutare-salvare, inclusiv pe mare, transport personal, materiale şi echipament medical, precum şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi evacuarea a până la patru pacienţi critici.
Click to display the embedded YouTube video
În decembrie, două astfel de aeronave vor sosi în dotarea Inspectoratului General de Aviație și, de asemenea, în luna ianuarie și polițiștii vor avea un astfel de elicopter pentru controlul traficului. În prezent, în flota IGAV-ului se află 40 de aeronave, scrie observatornews.ro.
Elicoptere Black Hawk S-70M, construite la facilitatea PZL Mielec din Polonia a gigantului american Lockheed Martin. Ministerul de Interne a semnat un acord cu PZL Mielec, subsidiară a Lockheed Martin, pentru achiziția a până la 12 elicoptere S-70 Black Hawk, acestea urmând a fi utilizate pentru misiuni de salvare, dar și de către Poliția Română.
Prețul celor 12 elicoptere Black Hawk depăștește 270 de milioane de euro, iar o parte din bani se vor întoarce în România prin servicii de mentenanță.
Companiile românești, Aerostar și Romaero, au fost cooptate să construiască alături de americani un centru de reparații pentru Black Hawk.
România a devenit al 18-lea client pentru elicopterele Black Hawk construite de PZL Mielec.