După patru săptămâni, lumea întreagă a asistat la primul discurs al liderului Hezbollah. Hassan Nasrallah spune că nu știa nimic despre operațiunea Hamas în Israel, dar consideră totul ca fiind un ”război sfânt, măreț, binecuvântat și glorios”.
Hassan Nasrallah, Secretarul General al organizației Hezbollah, a avut o apariție istorică în Liban prin susținerea unui discurs public, marcând astfel prima sa ieșire în fața publicului și primele sale declarații cu privire la conflictul dintre Israel și Hamas, care a izbucnit la data de 7 octombrie. Locația de unde a rostit discursul a fost menținută secretă, iar cuvintele sale au fost transmise către o adunare numeroasă de susținători, strânsă în suburbiile sudice ale orașului Beirut.
Nasrallah a adus în discuție importanța deosebită a acestui conflict, numindu-l o „operațiune glorioasă și seismică,” care a avut un impact profund în domeniul securității, militar, politic și diplomatic.
„Această operațiune glorioasă și seismică a provocat un cutremur în ceea ce privește securitatea, domeniul militar, politica, diplomația. Va avea repercusiuni strategice profunde”, a declarat Hassan Nasrallah, conform CNN.
Nasrallah a atras atenția asupra faptului că Israelul nu va obține nimic prin „uciderea civililor,” menționând că războiul actual reprezintă o „bătălie decisivă” din care Hamas trebuie să iasă învingător.
Așa cum era de așteptat, Nasrallah a atribuit responsabilitatea războiului din Orientul Mijlociu Statelor Unite, pe care le-a acuzat de implicare în crime majore ale secolului trecut și prezent. În discursul său, Nasrallah a adus în discuție și bombardarea Fâșiei Gaza, subliniind că aceasta a evidențiat „impotența și prostia” Israelului, care a luat moschei și biserici ca ținte, în timp ce comunitatea internațională a rămas pasivă și a permis aceste acțiuni.
De asemenea, el a sugerat că Armata Israelului nu a reușit să obțină nicio victorie militară, în ciuda operațiunilor sale desfășurate timp de o lună în Gaza.
Liderul Hezbollah a afirmat că reacția Israelului a arătat lumii că acesta este „un regim brutal și barbaric,” acuzând Occidentul și mass-media de complicitate în această chestiune.
Nasrallah a subliniat că viețile pierdute în Gaza, Cisiordania și în alte zone de conflict reprezintă „sacrificii demne de luat în considerare,” deoarece au marcat o „nouă etapă istorică” în cursul conflictului din regiune.