NEWS

Prințul Paul, la un pas de extrădare! Instanța de fond din Malta a decis predarea către autoritățile din România. Câți ani va sta după gratii

Prințul Paul la un pas de extrădare Instanța de fond din Malta a decis predarea către autoritățile din România. Câți ani va sta după gratii
sursa: antena3.ro

Marți, 25 iunie, ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat că este doar o chestiune de timp până când Prințul Paul va fi extrădat în România.

Anunțul ministrului vine după ce instanța de fond din Malta a decis predarea prințului autorităților din România.

Prințul Paul va fi extrădat în România

Prințul Paul are de ispășit un mandat de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru cumpărare de influență, complicitate la abuz în serviciu. Statul român a fost prejudiciat cu 9,5 milioane de euro.

„Instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României. El a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu şi pentru un prejudiciu de 9,5 milioane de euro. Este o decizie aşteptată de Ministerul Justiţiei şi de statul român, care face constant eforturi pentru aducerea fugarilor în ţară”, a anunțat Alina Gorghiu.

Însă, trebuie menționat că Prințul Paul are dreptul să atace decizia instanței de fond, care nu este definitivă. Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul Justiței Alina Gorghiu a mulțumit tuturor instituțiilor implicate în extrădarea Prințului Paul, dar nu înainte de a evidenția faptul că în primele șase luni statul român a reușit să aducă în țară 383 de fugari.

Au fost aduși în țară aproape 400 de fugari

„Mulţumesc colegilor de la Ministerul Justiţiei, ANP, instanţei de executare şi tuturor autorităţilor care şi-au adus aportul pentru ca aceasta să fie soluţia. Până la jumătatea lunii iunie au fost aduşi în ţară 383 de fugari”, a adăugat Gorghiu.

Din 7 iunie, legislația penală a fost amendată astfel încât toți fugarii vor suporta costurile extrădării. Pe 10 iunie, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că dosarul în care este anchetat Prințul Paul va fi rejudecat.

„Instanţa a admis apelul formulat de parchet, a desfiinţat hotărârea de refuz al predării şi a trimis cauza la rejudecare. Acesta rămâne în arest până la pronunţarea unei soluţii definitive, cererea de eliberare pe cauţiune fiind respinsă tot astăzi”, a precizat Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook.

Prințul Paul va fi extrădat în România
Sursa foto: Arhiva

Prințul Paul are de executat o pedeapsă pe 3 ani și 4 luni de închisoare

Prințul Paul a fost dat în urmărire internațională pentru a executa o pedeapsă cu închisoare pentru corupție. Prințul a fugit din România  în 2020 după ce a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare într-un dosar privind restituirea ilegală a unor proprietăți imobiliare din apropierea Capitalei.

Doi ani mai târziu, Prințul Paul a fost prins în Paris, însă Curtea de Apel franceză a refuzat extrădarea. Prințul Paul a fost reținut în baza unui mandat european de arestare.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele