Probleme la decolarea cursei Tarom Bruxelles – Bucureşti. O problemă tehnică a făcut ca piloții Tarom ai cursei Bruxelles – Otopeni să oprească aeronava din rulare și să renunțe la decolare întrucât a fost identificată o problemă tehnică. La bord se aflau 93 de persoane printre care secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană și ministrul de externe Luminița Odobescu. Spre Bucureşti călătoreau şi europarlamentarii Gheorghe Falcă, Daniel Buda şi Mircea Hava.
Compania Tarom a precizat că a fost identificată o problemă tehnică, că avionul va fi supus unei inspecţii amănunţite şi că pasagerii şi echipajul se află în siguranţă. Conform unui anunţ către pasageri, cursa a fost anulată. Avionul urma să ajungă la Bucureşti la ora 23.20.
Conform relatărilor celor aflaţi în avion, aeronava s-a oprit chiar inainte de decolare, pasagerii fiind apoi debarcaţi.
După ce echipajul a decis oprirea decolării, la fața locului a fost solicitat sprijinul mașinilor de pompieri, în conformitate cu protocoalele de siguranță.
„Astăzi, pe 04 Aprilie 2024, Cursa Tarom ROT374 care opera pe ruta Bruxelles – Otopeni a fost afectată de o întrerupere a decolării din motive de siguranţă tehnică. Aeronava implicată, un Boeing 737-800 BGL, transporta 93 de pasageri. Echipajul aeronavei a decis să intervină şi să oprească decolarea întrucât a fost identificată o problemă tehnică. În conformitate cu protocoalele de siguranţă, s-a solicitat prezenţa maşinilor de pompieri la aeronavă. Asigurăm publicul că pasagerii şi echipajul se află în siguranţă. Aceştia au fost debarcaţi în condiţii sigure, iar echipa locală Tarom oferă asistenţă pentru a-i ajuta să îşi continue călătoria”, a transmis joi seară compania Tarom, potrivit news.ro.
Aeronava este cea denumită ”Alexandru Ioan Cuza”, un Boeing 737-800 NG intrat în flota Tarom în 2018.
”Informaţii suplimentare despre starea tehnică a aeronavei şi despre remedierea defectului vor fi comunicate ulterior. Tarom îşi exprimă regretul pentru orice inconvenienţe cauzate şi asigură pasagerii că siguranţa este întotdeauna prioritatea principală în operaţiunile noastre”, precizează Tarom.