NEWS

Prognoza meteo luni, 13 iulie 2026. ANM anunță furtuni la început de săptămână. Harta zonelor afectate

Prognoza meteo luni 13 iulie 2026. ANM anunță furtuni la început de săptămână. Harta zonelor afectate

Prima zi a săptămânii vine cu temperaturi mai scăzute decât în ultimele zile, iar ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a teritoriului. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo și anunță instabilitate atmosferică în teritoriu.

Cum va fi vremea luni, în România

În Muntenia, Dobrogea, Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat, astfel că mai ales ziua vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale (local de 15-25 l/mp și izolat peste 30-40 l/mp), descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50-70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1-3 cm), anunță ANM.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe suprafețe mici averse (1-1o l/mp), după-amiaza la munte, în Oltenia, precum și în vestul și centrul Transilvaniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în sud-vest și pe crestele montane (rafale în general de 40-60 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19…20 de grade în sud-estul Transilvaniei și 31 de grade în sud-vestul și vestul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 19 grade pe litoral.

Vremea în București

Vremea se menține în general instabilă, iar valorile termice vor fi ușor sub cele specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și seara, când vor fi averse (15-20 l/mp și izolat peste 25 l/mp), descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 40-60 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1-3 cm). Temperatura maximă va fi de 26-28 de grade, iar cea minimă de 14-16 grade.

Estimări meteo pentru marți

Valorile termice diurne vor crește față de ziua anterioară în toată țara, astfel încât în vest și sud vremea va fi călduroasă. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, mai ales după-amiaza și seara în Maramureș, jumătatea de est a Transilvaniei, Moldova și în cea mai mare parte a zonei de munte, unde vor fi înnorări accentuate, averse (5-15 l/mp și izolat peste 20-25 l/mp), descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).

În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe suprafețe mici averse (în general 5-1o l/mp) în a doua parte a zilei, local în Dobrogea și Muntenia și izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, în special ale Carpaților Meridionali (rafale de 60-70 km/h), dar pe alocuri și în timpul ploilor (viteze de 40-50 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în estul Transilvaniei și 34 de grade în vestul-sud-vestul Olteniei (unde disconfortul termic va fi în creștere), iar cele minime se vor încadra între 11-12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20-21 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

Vremea marți în București

Valorile termice vor fi în creștere, astfel că se vor situa în jurul mediilor caracteristice perioadei. Temperatura maximă va fi de 30-31 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, dar probabilitatea pentru averse (1-3 l/mp) va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele