Ministerul Finanţelor anunţă programul Noua Casă 2023, pentru al cincisprezecelea an consecutiv, cu un plafon de garanţii de 1,5 miliarde de lei, scrie News.ro.
Finanţarea se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe.
Ministerul Finanțelor a anunțat că valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5% şi 119.000 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.
Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Ministerul Finanţelor facilitează achiziţia unei locuinţe, alocând un plafon considerabil pentru garantarea creditelor imobiliare în cadrul acestui Program, respectiv 1,5 miliarde de lei.
Propunerea de alocare de plafon pentru anul 2023 se bazează pe analiza comportamentului băncilor şi beneficiarilor în anul 2022 şi pe tendinţele pieţei imobiliare şi a creditelor ipotecare previzionate pentru anul 2023”, anunţă ministerul.
Lansat în 2009 sub numele de Prima Casă, programul guvernamental a adunat până în prezent 330.875 de garanţii şi promisiuni de garantare acordate celor care au accesat finanţarea.
Beneficiarii pot achizitiona in cadrul programului urmatoarele tipuri de locuinte:
a) locuinte noi, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agentia Nationala pentru Locuinte, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de constructii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;
b) locuinţe consolidate, destinate achizitionarii, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;
c) alte categorii de locuinte, receptionate la terminarea lucrarilor de constructii noi sau de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic, dupa caz, cu mai mult de 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat.
Garantiile acordate in cadrul Programului sunt garantii in numele si in cont stat, iar procentul de garantare se aplica in functie de categoria de locuinta.