A fost încheiat un protocol între Ministerul Sănătății și BOR. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a întâlnit cu o delegație a Patriarhiei, condusă de secretarul Sfântului Sinod, episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul, pentru a definitiva un protocol care are drept scop asistența religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare.
„Protocolul are mai multe obiective, dintre care menționăm: dezvoltarea în comun a unor programe de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni cronice sau aflate în stadiul terminal al bolii; conștientizarea importanței prezentării la medic la apariția primelor semne de boală; reducerea consumului de produse ce dăunează sănătății (tutun, alcool, droguri) ș.a.
Protocolul dintre Ministerul Sănătății și Patriarhia Română urmează să fie semnat în perioada imediat următoare,” a anunțat Ministerul Sănătății.
În luna mai a existat un alt proiect prin care preoții urmau să devină angajați și salariați ai spitalelor. Și asta chiar dacă și acum pot fi alături de pacienți, când sunt chemați ori își doresc asta.
Prin respectiva lege, preoții puteau fi și recompensați suplimentar dacă îi asistau religios pe cei internați în spitale.ei.
Aceștia urmau să ofere servicii religioase de spovedanie și împărtășanie, educație religioasă sau chiar sprijin psihologic. Și urmau să fie plătiți cu 4.000 – 5.000 de lei lunar, ca un psiholog, deși nu au studii de specialitate.
.