Europarlamentarul Rareș Bogdan anunță o mare victorie pentru românii din Spania, dar și pentru întreaga diaspora, după constituirea unui grup de lucru în vederea obținerii unui acord de cooperare între cele două țări.
”Victorie pentru românii din Spania, pentru toată diaspora! S-a constituit un grup de lucru pentru rezolvarea unei probleme dureroase, și anume ca românii să nu fie obligați să renunțe la cetățenia română pentru a o obține pe cea spaniolă.” a anunțat europarlamentarul.
Mare victorie pentru românii din Spania. Un rezultat așteptat de mulți ani
Este primul rezultat concret al primei ședințe comune de guvern România – Spania, în condițiile în care Spania mai are acord doar cu Franța pentru recunoașterea dublei cetățenii.
”Mai subliniez că Spania susține necondiționat aderarea României la Spațiul Schengen.
Este primul premier al României care face pași decisivi pentru rezolvarea unei probleme cu care frații noștri din Spania luptă de 15 ani! Vreau să-l felicit pe ambasadorul nostru, George Bologan, care a pus multă inimă și a fost extrem de constructiv.
Am analizat problema de multe ori, am căutat soluții, am investit sufletește și iată, ne apropiem de un rezultat așteptat de atât de mulți ani! A fost un proiect drag sufletului meu și satisfacția este enormă! Doamne ajută! Nu uitați să iubiți România în fiecare zi!