Se vor plăti rate mai mari la creditele calculate prin IRCC, începând cu 1 octombrie. Cel puțin în următoarele trei luni, din cauza creșterii valorii indicelui, ratele vor fi ceva mai mari. De altfel, valoarea IRCC a ajuns foarte aproape de cea a ROBOR.
Românii care au rate la credit calculate prin IRCC (Indicele de referință pentru creditele consumatorilor), cu dobândă variabilă, vor ajunge să plătească, de la 1 octombrie, vor plăti mai mult.
Valoarea IRCC aferentă trimestrului II din 2023 este de 5,96% pe an, în creștere cu 0,02% față de T1 (5,94%). În intervalul menționat, valoarea maximă a fost de 6,15%, iar cea minimă de 5,81%, conform Antena3.
În prezent, aproximativ 450.000 de români au credite cu rate legate de IRCC.
Indicele IRCC este de două feluri, zilnic și trimestrial. IRCC zilnic se calculează de BNR în fiecare zi și reprezintă media ponderată (cu volumele tranzacțiilor) a ratelor de dobândă ale tranzacțiilor de pe piața monetară interbancară.
RCC trimestrial, cel folosit la credite, se stabilește drept media aritmetică a valorilor IRCC zilnice comunicate pentru trimestrul anterior (se iau in considerare toate zilele lucrătoare din trimestru), urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor.
IRCC, folosit la creditele cu dobândă variabilă contractate după mai 2019, pare că s-a stabilizat în jurul valorii de 6% pe an. Trimestrul aprilie-iunie din 2023 este deja al patrulea apropiat de valoarea enunțată mai sus.
În ultimele 9 luni, IRCC a fost de 5,71% în trimestrul III din 2022, 5,98% în trimestrul IV, apoi 5,94% în trimestrul I din 2023.
ROBOR la trei luni s-a stabilizat de peste o lună de zile la valoarea 6,40%. Anterior, indicele și-a menținut trendul lent, dar susținut, de scădere, pornit încă de la începutul anului.
Pe 3 ianuarie 2023, ROBOR la 3 luni era de 7,56%, iar până astăzi a scăzut constant, oprite doar de scurte perioade de stagnare.
Astfel, ROBOR la 3 luni și IRCC s-au apropiat foarte mult în ultimele trimestre, după că scăderea ROBOR a coincis cu creșterea IRCC.