WORLD

Războiul din Ucraina capătă noi conotații. Rusia pregătește ”contraofensiva”

Războiul din Ucraina capătă noi conotații. Rusia pregătește contraofensiva
sursa foto: Antena 3 CNN

Războiul din Ucraina capătă noi conotații. Luptele continuă tot mai îndârjite, iar Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei informează că 1.130 de militari ruși și-au pierdut viața pe front, numai în ultimele 24 de ore. În timp ce rușii pregătesc o ”contraofensivă”, britanicul David Cameron a sosit în Ucraina, la numai trei zile după ce a fost numit ministru de externe.

Vizita la Kiev a ministrului britanic de externe

Șeful diplomației britanice a subliniat în cadrul întâlnirii cu Volodimir Zelenski că va continua „sprijinul moral, diplomatic, economic și, dincolo de toate, militar” pentru Ucraina.

”Ceea ce vreau să spun prin prezența mea aici este că vom continua să vă oferim sprijinul moral, diplomatic, economic, dar mai presus de toate, sprijinul militar de care aveți nevoie, nu doar anul acesta și anul viitor, ci oricât de mult timp va fi nevoie”, a declarat Cameron.

Referitor la dezacordurile anterioare cu „prietenul” său, fostul premier Boris Johnson, Cameron a declarat că sprijinul lui Johnson pentru Ucraina a fost „cel mai bun lucru”, adăugând că întâlnirea de joi a fost importantă pentru „a se asigura că atenția este aici”.

Atacurile Kremlinului asupra Kievului continuă. Armata ucraineană a doborât 16 din cele 18 drone de atac lansate de Rusia, precum și o rachetă, în timpul loviturilor din timpul nopții, a anunțat joi forțele aeriene ale Kievului.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat, cu o zi în urmă, că Ucraina se confruntă cu o „creștere a numărului de asalturi” din partea Rusiei în estul țării, în special în jurul orașului disputat Avdiivka.

El a făcut un nou apel privind sprijinul de acare are nevoie țara sa, mai ales acum, la început de iarnă.

Războiul din Ucraina capătă noi conotații.

În tot acest răstimp, armata rusă a amplasat peste 800 de rachete în peninsula Crimeea. Acest stoc este destinat unei campanii de teroare energetică în această iarnă, potrivit șefei centrului de presă de coordonare unificată a forțelor de apărare din sudul Ucrainei, Natalia Humeniuk.

Referindu-se la datele Direcției principale de informații din cadrul Comandamentului Operațional de Sud, s-a arătat că rușii au înființat un important centru de resurse militare în peninsula Crimeea ocupată, potrivit NewsUcraine.

„Mai exact, acolo sunt concentrate rachete Kalibr, precum și rachete Onyx, care sunt lansate tot din peninsula Crimeea. Inamicul își acumulează în mod clar potențialul de rachete”, a declarat Humeniuk.

La sfârșitul anului rușii au inițiat atacuri pe scară largă asupra infrastructurii energetice din Ucraina. Milioane de consumatori din Ucraina au rămas fără energie electrică. Au fost vizate în mod activ orașele, cu rachete și drone, fiind provocate daune semnificative instalațiilor energetice.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele