Reclamele la ciorapi Adesgo, imaginile din vremea comunismului în care femeile erau elegante, libere și fericite

Reclamele la ciorapi Adesgo. Adesgo nu era doar un producător de dresuri, ci un simbol al feminității și al modernității aprobate de regim.

Reclamele sale promiteau eleganță într-o eră dominată de lipsuri și uniformitate.

Reclamele la ciorapi Adesgo. Paradoxul bugetelor de publicitate

În peisajul economic al României socialiste, unde majoritatea bunurilor de consum erau deficitare, întreprinderea Adesgo (acronim derivat din Adezivul Gorjului) se impunea ca un brand cvasi-monopolist.

Dacă săpunul, untul sau benzina erau pe cartelă, ciorapii și dresurile Adesgo reprezentau o mică, dar esențială, formă de „lux de stat” accesibilă femeilor.

Faptul că Adesgo beneficia de bugete de publicitate este în sine un paradox. În timp ce televiziunea promova frenetic realizările industriale și agriculturală ale Partidului, reclamele la Adesgo erau mici exerciții de fantezie.

Reclamele evitau orice referire la munca de partid și prezentau o femeie elegantă, rafinată și liberă, adesea într-un cadru abstract sau ușor occidentalizat. Ea nu era o lucrătoare de la câmp sau din fabrică, ci o figură aproape idealizată, care reușea să păstreze standarde înalte de feminitate, în ciuda mediului aspru.

Rezistență și elasticitate

Spoturile și anunțurile din revistele precum Femeia și Săptămâna se concentrau pe calitatea materialului și pe elasticitate, sugerând rezistență (un factor vital într-o epocă în care bunurile erau greu de înlocuit) și o potrivire perfectă.

Dresurile Adesgo, în special cele din poliamidă (nailon), erau percepute ca un pas spre modernitate, imitând tendințele occidentale, deși culorile și modelele erau strict controlate.

A purta dresuri Adesgo (spre deosebire de ciorapii groși, tricotați) nu era doar o alegere vestimentară, ci un mic indicator de statut. Ele reprezentau o investiție în aspectul personal și în imaginea publică a femeii.

Modele, fetele de la Casa de Modă Venus

Casa de Modă Venus (și ulterior Casa de Modă Zina, condusă de Zina Dumitrescu) a fost, practic, singura platformă de unde puteau ieși modele profesioniste și recunoscute în România socialistă.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute nume ale modelelor care au lucrat pentru Casa de Modă Venus/Zina în anii ’70 și ’80, devenind simboluri ale eleganței epocii:

Melek Amet: Una dintre cele mai emblematice și exotice figuri ale modelingului comunist.

Romanița Iovan (pe atunci Ciolcan): O altă prezență constantă și recunoscută, care a continuat ulterior o carieră în design vestimentar.

Eugenia Enciu: O figură foarte populară pe podiumurile și în revistele vremii.

Rodica Tănăsescu: Un nume frecvent asociat cu prezentările casei de modă.

Bela Nyerges: Un model care a făcut parte din nucleul de bază al prezentărilor.

Aceste modele erau, în esență, ambasadoarele modei de stat și erau omniprezente în reviste, fiind chipurile care promovau idealul de frumusețe și bun-gust în România, chiar și în reclamele la produse precum Adesgo.