NEWS

Recuperarea permisului auto după suspendare, mai ușoară. Legea a fost promulgată

Recuperarea permisului auto după suspendare mai ușoară. Legea a fost promulgată
sursa foto: impact.ro

Vești bune pentru șoferii români. Recuperarea permisului auto după suspendare este mai ușoară, conform unei legi promulgată de președintele interimar Ilie Bolojan.

Recuperarea permisului auto după suspendare

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, miercuri, legea care prevede ca reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule să fie condiţionată şi de obligativitatea prezentării dovezii achitării amenzii aplicate ca urmare a săvârşirii contravenţiei.

Actul normativ completează articolul 104 alineatul (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit Agerpres.

Potrivit noilor prevederi, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârşirea unor contravenţii se reduce cu o treime, de către şeful Poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful Poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Acest lucru se face dacă sunt îndeplinite, cumulativ, pe lângă condiţiile de a a fi declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie şi de a fi obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei şi cea de a prezenta dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele