WORLD

Regina Consoartă Camilla a ținut primul discurs după moartea Reginei Elisabeta. Dezvăluiri despre relația pe care o aveau

Regina Consoartă Camilla a ținut primul discurs după moartea Reginei Elisabeta. Dezvăluiri despre relația pe care o aveau

Aseară, la ora 22 (ora Marii Britanii), soția Regelui Charles al III-lea, Regina Consoartă Camilla a ținut primul discurs după moartea Reginei Elisabeta. Suvrana Marii Britanii a murit, joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani.

Camilla, regina consoartă, a adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a. În discursul său, Camilla a spus despre Regină că a avut o regulă importantă după care s-a ghidat, respectiv „timpul ei privat și pasiunile ei private, iar apoi rolul ei public”.

Camilla spune că acest lucru este „important” deoarece îi permitea monarhului să definească când era de serviciu și când nu, conform BBC.

Regina Consoartă Camilla a ținut primul discurs. A povestit și un moment amuzant

Referindu-se la dragostea reginei pentru Balmoral, unde suverna a murit săptămâna trecută, Camilla a spus că Scoția este locul unde regina a putut „face lucrurile pe care le iubea”.

Camilla a vorbit și despre faptul că a avut ocazia să o ducă pe Regină la unele dintre organizațiile caritabile pe care le sprijină, precum Medical Detection Dogs.

„A fost foarte frumos să o duc pe regretata regină în locuri despre care știam că se va simți bine”, a spus Camilla în discursul său.

În timpul discursului, regina consoartă a împărtășit cu publicul și o amintire din ziua nunții sale cu Charles, când fosta suverană s-a amuzat de faptul că proaspăta mireasă a încălțat o pereche greșită de pantofi.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele