Sunt anumite reguli privind bunele maniere pe care trebuie să le respectăm mereu. Ele sunt foarte importante oriunde ne-am afla, fie că vorbim despre viața personală, fie că vorbim despre viața profesională.
Este esențial să respectăm câteva reguli pentru a ne respecta, în primul rând, pe noi, iar ulterior de a-i respecta pe cei din jurul nostru. Politețea este un semn de respect, iar codul bunelor maniere te pot feri de situații mai stânjenitoare.
Salută politicos
De fiecare dată când intri într-o încăpere trebuie să saluți politicos și pe un ton prietenos. Tonul vocii nu trebuie să fie forțat sau ridicat, potrivit Ego. Mai mult decât atât, și atunci când intri în contact cu cineva trebuie să faci același lucru.
Fii punctual
Întârzierea, mai ales dacă este un obicei, poate să fie considerată lipsă de respect față de cei din jur. Chiar dacă vorbim despre o întâlnire profesională sau una personală, mereu trebuie să fii punctual. În cazul în care se întâmplă să întârzii, este bine să anunți din timp acest lucru și să îți ceri scuze.
Folosește forme de politețe
Cu oricine ai vorbi folosește expresii precum „Mulțumesc”, „Te rog”, „Cu drag”, „Îmi cer scuze” etc. Ele contribuie la menținerea unei conversații plăcute și apreciere față de cel cu care vorbești.
Nu merge fără să anunți
Nu merge la cineva înainte să anunți, deși poate ai crede că faci o surpriză plăcută. Este, într-adevăr, dar cel mai bine este să spui înainte.
Mergi cu un dar
Atunci când mergi la cineva, nu o face cu mâna goală. Nu este nevoie să duci un cadou foarte scump, ci unul simbolic, ce consideri potrivit.
Ascultă și nu întrerupe interlocutorul
În momentul în care porți o conversație nu întrerupe interlocutorul, ci acordă atenție la tot ceea ce spune. Menține contactul vizual și poți oferi chiar semnale non-verbale. Spre exemplu, un zâmbet pentru a arăta că ești interesat de ceea ce se vorbește și ești prezent din toate punctele de vedere.
Adoptă un comportament potrivit la masă
Mestecă cu gura închisă, fără să iei foarte multă mâncare în furculiță sau lingură. Nu vorbi cu gura plină. Tacâmurile trebuie folosite în mod corect și nu gesticulezi cu ele când vorbești. Nu folosi telefonul mobil la masă, iar dacă o faci să fie rapid și nu înainte de a-ți cere scuze. Fii atent la discuțiile cu cei din jurul tău.
Fii amabil cu toată lumea
Nu trebuie să fii amabil doar cu prietenii sau cu colegii. Este importantă să arăți același respect tuturor celor din jur, indiferent de statul social. Respectul trebuie oferit tuturor persoanelor.