Replici toxice pe care nu trebuie să le spui copilului tău
Psihologii recomandă evitarea mai multor replici toxice pe care nu ar trebui să le spui copilului tău. Chiar dacă ni se par deseori firești, cuvintele pot influența negativ dezvoltarea celor mici.
Replici toxice dăunătoare copilului tău
Din dorința de a face bine, de a da o lecție, de a încuraja sau de a certa, părinții folosesc mai multe expresii care dăunează dezvoltării copiilor, subminând încrederea în sine, în ceilalți sau pot avea și alte efecte nocive.
Iată o serie de replici care ar trebui scoase din vocabular, conform Hotnews:
„Un băiat mare nu plânge!”
Este, fără îndoială, cea mai frecventă și răspândită greșeală pe care părinții de băieți o comit. Din păcate, deși s-au depus eforturi considerabile pentru a contracara acest comportament și a schimba paradigma, această abordare persistă și se menține. Este posibil ca, pe moment, o astfel de replică să aibă efect în oprirea plânsului copilului, așa cum își dorește părintele.
Cu toate acestea, în același timp, această abordare subminează baza identității copilului și îl determină să-și inhibe emoțiile, ceea ce, pe termen lung, îl poate transforma într-o persoană introvertită, incapabilă să-și exprime sentimentele. Conform Center of Parenting Education, deoarece un copil introvertit este extrem de receptiv la oamenii, locurile și experiențele din jurul său, este esențial să i se acorde timp pentru a procesa fiecare experiență înainte de a trece la următoarea.
„Ești cel mai bun!”
Chiar dacă este esențial ca părinții să felicite copilul atunci când excelează în ceva, corect este să fie lăudat pentru efortul pe care îl face, nu pentru rezultat. Altfel, va crede că merită laude doar dacă îi va depăși pe toți ceilalți și va suferi atunci când „podiumul” nu este al lui.
Și mai mult, ar putea să devină obsedat de riscul unui eșec sau să fie tentat să trișeze pentru a se situa pe cea mai de sus treaptă.
De asemenea, este contraproductiv să abuzăm de această expresie și să o utilizăm ca formă de încurajare în situații în care nu este necesar – de exemplu, atunci când copilul demonstrează o abilitate considerată normală pentru vârsta sa. În astfel de cazuri, riscul este ca el să devină dependent de aprobarea părintelui, mai degrabă decât de propria sa motivație. Este recomandat să rezervăm felicitările pentru momentele în care sunt cu adevărat meritate și justificate.
„Ești bine, nu s-a întâmplat nimic!”
A căzut, și-a julit genunchii, sângele curge, este speriat și plânge. Primul impuls al unui părinte este să îi asigure copilului că totul este în regulă și că nu e nimic grav. Cu toate acestea, aceasta este o abordare incorectă. Pentru copil, situația este gravă, iar durerea resimțită nu poate fi minimalizată prin simplul a spune că totul este bine. Conform psihoterapeutului american Jenn Berman, autorul „Ghidului de la A la Z pentru creșterea copiilor fericiți și încrezători”, a-i comunica copilului că totul este în regulă când, de fapt, nu este, nu face decât să amplifice sentimentele negative ale acestuia.
În astfel de momente, rolul părintelui este să ofere îmbrățișări, să ajute copilul să înțeleagă și să gestioneze emoțiile sale, nu să le minimizeze sau să le neglijeze. Este important să se creeze un spațiu sigur în care copilul să-și exprime durerea și teama, iar părintele să fie prezent și să ofere sprijin emoțional.
„Ai grijă, o să cazi!”
Desigur, este expresia care demonstrează grija părintelui, dar în același timp cea care pune sub semnul întrebării abilitățile și resursele copilului, privit ca fiind lipsit de încrederea în sine. Iar copilul simte acest lucru. Dacă – să zicem – vrea să urce scările, i se poate oferi o perspectivă pozitivă spunându-i-se: „Poți să mă iei de mână și să urcăm treptele împreună.”
„Să nu te mai prind că faci așa!”
Cu scopul de a învăța copilul să evite pericolele sau să renunțe la obiceiuri nedorite, părintele apelează frecvent la această expresie. Însă, din perspectivă psihologică, există riscul de a genera la copil un comportament complet diferit față de așteptările părintelui. Avertizat doar cu privire la posibilele consecințe negative, cum ar fi pedeapsa sau prinderea, copilul poate înțelege lecția într-un mod care îl îndeamnă să ascundă respectivul comportament de părinte, conform opiniei exprimate de Amy Morin, psihoterapeut.
„Nu ne permitem să cumpărăm acest lucru”
Mulți părinți răspund astfel la cererile copiilor, dar chiar dacă acest răspuns este sincer și reflectă realitatea, nu este întotdeauna cel mai potrivit. Motivul constă în faptul că acest mesaj transmite ideea că părintele nu are control asupra finanțelor sale, ceea ce poate fi înfricoșător pentru copil. O alternativă mai benefică ar fi să abordăm situația într-un mod diferit, de exemplu, afirmând: „Nu vom achiziționa acest lucru deoarece economisim bani pentru vacanța la mare.” În cazul în care copilul manifestă nemulțumire și insistă în a discuta despre subiect, acesta poate reprezenta momentul potrivit pentru a iniția o conversație despre gestionarea banilor.
Conform informațiilor oferite de totuldespremame.ro, începând de la vârsta de cinci ani, copiii pot fi implicați în primii pași ai educației financiare. Dacă nu au ocazia să administreze mici sume de bani în această perioadă, există riscul ca la adolescență să nu aibă cunoștințe despre cum să gestioneze în mod înțelept veniturile mai semnificative.
La fel că în orice alt domeniu, exemplul pe care copiii îl văd în familie este cel mai bun mod prin care învață.
„Dacă nu mănânci tot din farfurie, nu primești desert!”
Folosirea acestei expresii-vedetă printre părinți, repetată obsesiv chiar, cu timpul va duce la diminuarea plăcerii de a mânca și la consecințe cu privire la nutriție și sănătate în ansamblu.
„Uită-te la fratele tău, face mai bine decât tine!”
Indiferent de natura activității, o comparație negativă care plasează copilul într-o poziție de inferioritate îi transmite ideea că obiectivul său ar trebui să fie acela de a fi similar cu fratele sau sora sa. Totuși, este important să subliniem că nu este necesar să fie asemenea celuilalt, deoarece fiecare copil este unic.
„Uită-te la tine în ce hal arăți!”
Desigur, copiii se pot murdări. Este acceptabil ca un părinte să atragă atenția asupra faptului într-un mod amuzant. În schimb, dacă acesta adoptă o abordare mai aspră, lovindu-i imaginea copilului, denigrându-l sau sugerând că s-a murdărit „ca un porc”, atunci atacă deschis demnitatea și valoarea sa, conform afirmațiilor Sophie Marinopoulos, psiholog și psihanalist, director al Serviciului de Prevenție și Promovare a Sănătății Psihice din Nantes (Franța) și autoare a mai multor lucrări despre psihologia copilului. Există, totuși, formulări mai blânde, cum ar fi: „Nu aș vrea să stai îmbrăcat așa.”
„Lasă-mă să te ajut!”
Când copilul se străduiește să facă ceva și lucrul acela nu îi iese chiar bine (sau deloc!), bineînțeles că părintele va simți nevoia să îi dea o mână de ajutor. Dar este important când și cum să o facă. Nu este bine să sară imediat în ajutorul lui, în primul moment de neputință. Sau, și mai rău, chiar înainte de a-l fi lăsat să încerce.
Acest lucru poate submina independența copilului. Poate fi în schimb ajutat, cu diplomație, punându-i-se întrebări care ascund o sugestie: „Nu crezi că ar fi mai bine să facem așa?” sau „Vrei să încercăm să facem așa?”
„Ce ai, ești prost?!”
Nu a făcut ce se aștepta părintele să facă, nu a înțeles repede ce i s-a spus, a scăpat ceva din mână. O astfel de reacție la adresa copilului este un atac direct la dorința lui de a învăța și progresa.
Luându-i-se dreptul de a greși, va refuza să mai încerce, pentru a nu-și asuma riscul eșecului.
„Hai mai repede, grăbește-te!”
Consumă hrana încet, ceea ce prelungește masa mai mult decât ar trebui. Încearcă să-și lege singur șireturile, chiar dacă încă nu a dobândit abilitatea în mod complet, ceea ce îi ocupă mult timp și ar putea întârzia sosirea la școală. A grăbi copilul nu face altceva decât să adauge un stres suplimentar asupra sa. Mai eficient ar fi ca părintele să-i spună „Hai să ne grăbim!” cu un ton blând și prietenos, fără panică, transmițând astfel mesajul că ei doi formează o echipă.
