La finalul anului trecut, în decembrie, am călătorit pentru câteva zile în Armenia, una dintre țările care fac parte din Europa caucaziană, alături de Georgia și Azerbaidjan. Armenia este considerată prima țară din lume care a acceptat ortodoxismul ca religie de stat, pe teritoriul său fiind prezent numeroase mănăstiri extrem de vechi și bine întreținute. Am aterizat la Erevan, unul dintre cele mai vechi orașe din lume și timp de câteva zile am vizitat orașul și chiar puțin din împrejurimi, cum ar fi lacul Sevan, un lac cât o șesime din țară, în încercarea mea de a înțelege mai bine aceste locuri și de a vedea, de la un capăt la celălalt, toată Europa.
Țara este frumoasă, extrem de săracă pe alocuri, mai ales dacă ieși din cosmopolitul Erevan, însă au un mare minus din punctul meu de vedere: aproape toată mâncarea lor tradițională conține coriandru, un condiment care pe mine nu m-a încântat niciodată. Inedit este faptul că și ei au sarmale și alte preparate pe care noi le considerăm „tradiționale”.

Totuși, Armenia fost prima țară din câte am fost în care am văzut în trafic, mașini Lada și Cybertruck-uri de la Tesla mergând una lângă alta pe străzi.

Un mare plus al Armeniei este însă coniacul Arrarat, denumit după muntele aproape sacru al armenilor. Această băutură a fost apreciată și de cei doi șefi de stat români care au ajuns în această țară: Ion Iliescu și Traian Băsescu.

Foșii președinți au, în muzeul fabricii, două butoaie de coniac păstrate special. Mai mult, în Muzeul de Artă din Erevan am găsit și tablouri semnate de pictori români.

Așteptările pentru Erevan nu au fost mari, dar au existat, lucru care mi-a denaturat puțin experiența: am crezut puțin prea mult în ideea lor de digitalizarea și în conceptul Armeniei de a se deschide și turismului în contextul în care țara are puțin peste două milioane de turiști anual.

Țin să precizez că cele trei zile cu două zboruri prost puse și diferența de fus orar în defavoarea românilor (ora 10:00 la ei, era ora 8:00 în România) nu au ajutat, dar am plecat de acolo cu promisiunea că mă voi întoarce pe o vreme mai bună și o stare de spirit mai înaltă căci anumite lucruri sunt de făcut și de încercat în acest colț de Europa.

Spre deosebire de Balcanii mei preferați, Armenia este mult mai curată și extrem de conectată la ce înseamnă Europa. Toate brandurile pe care le găsim la noi există și acolo, însă ce m-a frapat este discrepanța uriașă între bogați și săraci, între zonele de lux și zonele cu adevărat sărace.

Mâncarea, mai ales în supermarketuri are prețuri mai mari ca în România, în timp ce mesele la restaurant sunt mai ieftine. Mai mult, fiecare restaurant are un bacșiș obligatoriu inclus în nota de plată, la fel ca în Italia, de 10%.

Armenia, o țară de aproximativ trei milioane de oameni și cu o diasporă de peste 8 milioane, este pe cât se poate de europeană și de conectată la exterior, ținând cont că a făcut parte din fostul bloc sovietic. Oamenii vorbesc o limbă proprie cu un alfabet original și propriu, inventat prin secolul 5 (nu este chirilic), iar a doua cea mai vorbită limbă din această țara pare să fie rusa, mai ales în rândul persoanelor mai în vârstă. Totuși, engleza și franceza sunt și ele prezente, iar comunicarea cu localnicii este relativ facilă.

Oamenii îți răspund și te ajută pe stradă, chiar aș spune că îi pot cataloga drept corecți, deși pot fi priviți drept reci (specificul zonei probabil) și șocați aș spune de limba română. De fiecare dată când vorbeam română în public, atunci când eram la o trecere de pietoni de exemplu, toți întorceau capul fără menajamente pentru că nu înțelegeau nimic.

Cum acum câteva luni o companie low-cost a anunțat zboruri București – Erevan am zis că vreau să văd această țară aflată pe lista mea alături de tot restul Europei. Zis și făcut, zborurile sub 200 de lei sunt cumva specialitatea mea. De multe ori călătoriile se fac singure în funcție de cât de ieftine sunt biletele către o anumită destinație. Când vrei să vezi tot, locurile te aleg pe tine, nu tu pe ele.

După ce am traversat toată Marea Neagră în zbor și o parte din Turcia, văzând din avion munți nesfârșiți de zăpadă, am ajuns în Erevan, un oraș de peste un milion de locuitori, curat și foarte bine pus la punct, mai ales în zona centrală. Totuși, zonele limitrofe și blocurile gri și pestrițe l-au dat de gol, toți în această parte de lume am trecut prin comunism și încă ne-au rămas urmele. I se mai spune și Orașul Roz, de la culoarea clădirilor și a pietrei folosite pentru ele și se află la o altitudine de aproximativ o mie de metri.

La bloc am locuit și eu câteva zile într-un apartament găsit pe Airbnb la un preț avantajos. 200 de lei pe noapte la 3 minute de mers pe jos de centrul orașului, Piața Republicii, pregătită pentru sărbătorile de iarnă. Pe străzi, un trafic infernal, claxoane și multă poliție. Traficul era oprit de fiecare dată când treceau coloane oficiale și în cele trei zile în care am stat acolo am văzut câteva.

În rest, am mâncat, am băut, am vizitat și am absorbit ce înseamnă spiritul armenesc: pâine lavash, o lipie subțire și moale considerată pâinea lor tradițională, coniac la greu, nuci și alune în crustă de suc de fructe, suc stors de rodie și altele. Sunt experți în grătare și tocănițe, dar orașul oferă o gamă largă de restaurante, mai ales turcești și asiatice, dar și cu specific italian sau franțuzesc. Pe străzi, mulți câini comunitari de talie mare, dar foarte prietenoși.

Erevan se prezintă ca un oraș ex sovietic impunător, cu clădiri înalte, bine întreținute și în mare brutaliste, dar estetice. Merită câteva zile de petrecut aici, însă adevăratele comor ale Armeniei par să se ascundă în natură și în locurile istorice. Munții și mănăstirile vechi completează călătoria și o face să merită cu adevărat, iar lacul Sevan trebuie neapărat trecut pe listă. Peisajul este unul cu adevărat inedit.

În locul unui tur privat, disponibil la orice colț de stradă cu taxiuri, mașini private sau autobuze am ales un microbuz clasic, la doar 6 lei pentru o cursă de 60 de kilometri. Ajunși în Sevan, oraș aflat la 1.900 de metri altitudine, peisajul din Erevan s-a schimbat complet.

O sărăcie lucie, oameni triști, dar totuși gata să sară în ajutor turiștilor neștiutori. Am băut cafele cu lapte la 4 lei și un taxi ne-a dus din oraș până la mănăstirea de lacul Sevan, un reper turistic important care trebuie luat în seamă.

Aici am întâlnit și un grup mai mare de turiști români care veniseră cu același avion și care vizitau aceste locuri ce coincid de multe ori cu începuturile creștinătății în Europa. După câteva ore de vizită ne-am întors în oraș, în timp util cât să mergem la Opera pentru o piesă care, surprinzător, era în limba franceză. Clădirea Operei este una dintre clădirile etalon ale acestui oraș, meritând de asemenea o vizită.

O vizită la Muzeul ARARAT este obligatorie pentru pasionații de brandy atunci când ești în Eravan. Este situat în clădirea fabricii de brandy Ararat, unde ajungi după ce urci zeci de scări, pe un deal cu priveliște asupra orașului.

Locul explorează istoria bogată a producției de brandy armenești, care datează de peste un secol, iar turul ghidat oferă o poveste unică cu privire la această butură tare, făcută din struguri. Se spune că Winston Churchill a fost încântat de brandy-ul armenesc în timpul Conferinței de la Jalta și a cerut livrări regulate către Stalin, în contextul în care Armenia făcea parte din URSS.

Muzeul oferă o experiență imersivă în care vizitatorii pot afla despre arta fabricării brandy-ului și tehnologiile sale moderne, iar turul se termină cu o sesiune inedită de degustare a brandyului alături de bucăți de ciocolată fină.

Poate nici timingul nu a fost potrivit pentru o vizită în această țară, ținând cont că am ajuns chiar înainte de sărbători, cu toate că Armenii sărbătoresc în continuare Crăciunul pe rit vechi, însă am întâmpinat o situație particulară după ce am cumpărat în avans un card de turist care promitea mai multe beneficii potrivite pentru cineva care călca pentru prima oară în această țară. Astfel, aveam promis un taxi gratuit de la aeroport până în centru, vizite gratuite la muzee, o cartelă SIM pentru semnal, o călătorie cu un autobuz turistic, mai multe intrări la metrou și multe alte lucruri.

Totuși, nu mică mi-a fost mirarea să văd că aproape nimic din aceste lucruri, în afară de intrările la muzeu (care oricum erau relativ ieftine, între 20 și 40 de lei) nu funcționau, crezând înițial că totul ar fi fost doar o țeapă. Dar nu, programul turistic era era un proiect guvernamental, aflat relativ la început, care se mișca extrem de greu și încă nu fusese dezvoltat pe deplin.

Chiar a trebuit să fac mai multe vizite la sediul centrului turistic încercând să rezolv anumite situații până când, după o zi jumate m-am lăsat păgubaș și le-am dus înapoi cardul pe care dădusem 50 de euro pentru beneficiile promise în încercarea mea de a scăpa de frustrare și de a mă bucura măcar pentru restul timpului în liniște de Erevan fără presiunea „investiției turistice”.

Tot ce reușisem să facă cu cardul respectiv, în condițiile în care toate muzeele se închideau la ora 16:00 (adică ora 14:00) ora României, a fost să vizitez muzeul coniacului Arrarat (unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am văzut în această țară, Muzeul de Istorie și Muzeul de Artă. Atunci când am ales să încercăm autobuzul turistic, care funcționa doar de trei ori pe zi, ni s-a spus că nu se poate deoarece eram doar doi turiști.

De asemenea, cum SIM-ul primit gratuit nu funcționa, am vrut să mergem să îl activăm într-un magazin de profil acolo unde ni s-a spus că sunt expirate și nu se pot folosi, dar ne pot vinde altul pentru 10 euro.

Nu în ultimul rând, în momentul în care am vrut să folosim cardul la metrou (cum aveam 10 călătorii gratis) ni s-a spus că nu se poate și am cumpărat o călătorie cu aproape 1 euro.

Notabil este însă faptul că după ce am renunțat benevol la cardul turistic am primit un telefon de la biroul turistic în care își cereau scuze pentru experiența pe care am avut-o și îmi propuneau ori un tur ghidat privat gratuit până la lacul Sevan ori o restituire parțială a sumei plătite pe cardul turistic aproape nefolosit, lucru pe care l-am apreciat și pentru care am fost recunoscător, mai ales că nu mă așteptam la acest gest și eram deja împăcat cu faptul că am pierdut acei bani.

Astfel, am ales să primesc restituirea parțială sumei plătite pe card după ce am scăzut prețurile muzeelor la care am intrat, primind mai mult de jumătate din suma plătită. Cu acești bani am vizitat și lacul de care v-am spsu mai sus, am mâncat la reustaurant și mi-am păstrat și bani pentru taxiul de întors, în miez de noapte la aeroport.

Cum nu aveam nici cartelă nici internet am luat un taxi direct de pe stradă care, spre surprinderea mea, a fost corect și ne-a dus la aeroport pentru un preț normal și decent.

Morala: Nu vă cumpărați carduri de turiști în Erevan, nu merită! Cumpărați o cartelă SIM direct din aeroport, sunt foarte ieftine (6-7 euro) și apoi vă puteți bucura liniștiți de această capitală europeană extrem de cochetă și interesantă. Totuși, vizitați această țară, mai ales în zilele călduroase sau în perioada în care a nins deja. Peisajul este unul care merită!
