Odată cu sosirea sezonului rece, apar și virozele respiratorii și chiar gripa. În farmacii a ajuns în aceste zile vaccinul antigripal, recomandat mai ales pentru copii, bătrâni, femei însărcinate și bolnavi cronici. Medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București, a explicat pentru Mediaflux cum se procedează pentru achiziționarea vaccinului și importanța acestuia.
Toți cei care doresc să se imunizeze împotriva gripei se pot adresa medicilor de familie pentru a obține rețeta pe baza căreia vor ridica vaccinul din farmacii.
Vaccinul este gratuit pentru copii și adolescenți cu vârsta până la 18 ani, femei însărcinate și bolnavi cronici, iar vaccinarea se face în cabinetul medicului de familie sau în farmaciile autorizate.
Cei care nu beneficiează de vaccin gripal gratuit vor plăti, în funcție de famracie, între 50 și 100 de lei, pentru o doză.
Într-un interviu pentru Mediaflux, dr Daniela Ștefănescu a explicat cum se obține acum vaccinul, cine face injectarea și cum se păstrează serul.
”La momentul când primeam vaccinul antigripal prin Direcția de Sănătate Publică, atunci era așa o competiție între medici, care câte doze să primească, care pacient să-l cheme primul.
Practic, era la modul „primul venit, primul servit”. Ajungeai mai târziu și se terminau dozele pe care le primeai cu gratuitate pentru pacienții care se aflau în evidență cu boli cronice. Rămâneai fără vaccin, trebuia să te duci într-o farmacie.
Oricum, medicul de familie nu este limitat la prescriere. E pentru toți pacienții care sunt eligibili pentru vaccin, care sunt în protocolul de imunizare. Da, să meargă în farmacie, să știe ce face cu rețeta și să revină la medicul de familie pentru a fi inoculat vaccinul.
Este obligatoriu să se întoarcă la medicul de familie, pentru că vaccinul acesta trebuie să se regăsească în programul național de vaccinare, cumva cu un fel de decontare, dacă vreți. Pentru că au fost și situații în care pacienții au făcut la mine rețeta, s-au dus acasă și vecina, doamna asistentă, i-a administrat vaccinul. Ori el, pe global statistic, apărea nevaccinat, cu toate că deținuse o rețetă compensată.
Trebuie cumva punctat și asta și, cumva, asta trebuie să știe pacienții care primesc rețete compensate. Evident că medicul de familie este cel care trebuie să știe cum să-l transporte, cum să-l depoziteze dacă nu vine imediat la cabinet, cum să vină din nou și în ce condiții pentru păstrarea acelui lanț de frig.
Vaccinul trebuie păstrat în condiții de siguranță, între două și opt grade. Cumva, dacă el este expus pentru perioade scurte la temperaturi mai ridicate, nu e o problemă. Însă acum vine totuși vremea rece și, să spunem că, un transport – m-am dus și am luat din farmacie, din farmacie și la cabinet – nu e o nenorocire că l-am ținut la temperatura mediului.”, ne-a explicat medicul.
Dr Daniela Ștefănescu a tras și un semnal de alarmă asupra dezinformărilor și curentului antivaccinist din ultima perioadă.
”Este un curent antivaccinist care a prins aici. Și chiar vreau să vă zic un comentariu al unei foste paciente de-a mea. Eu, pur și simplu, discutând pe o pagină de vaccinare, în care dumneaei spunea: „Toată lumea care moare acum, moare din cauza vaccinului COVID. Dacă n-ar fi făcut vaccinul, toată lumea ar fi fost nemuritoare.”
Mi se pare extrem de bine de punctat lucrul acesta. Este o metodă de prevenție care a salvat milioane de vieți.
Din păcate, orice succes, la un moment dat, cumva devine un insucces prin feedback-urile pe care le au unii pacienți atunci când veneau și spuneau că nu vor să se vaccineze. Cumva, din punctul meu de vedere, am antivacciniști care tocmai asta urmăresc.
Cumva, reducerea populației la nivel global, pentru că, nevaccinându-te, reîncep epidemiile, pandemiile, persoanele sunt vulnerabile și pot să ajungă la deces, mai ales categoriile de risc. Vaccinându-te, te protejezi, ai niște anticorpi, ai o bază de la care începe imunitatea, iar dacă ai contactat o boală infecțio-contagioasă prevenibilă prin vaccin, forma pe care o faci de boală este mult mai ușoară și nu ajungi la niște complicații grave.
Din punct de vedere numeric, totuși, eu zic că suntem în creștere vizavi de acoperirea vaccinală, față de anii în care nu exista acel program de imunizare prin rețetă compensată.”, ne-a mai declarat medicul.