Weekendul acesta vor exista mai multe restricții de circulație în București, cauzate de mai multe evenimente care se vor desfășura în Capitală.
Potrivit Primăriei Capitalei, în zilele de sâmbătă și duminică, au loc mai multe evenimente de amploare care presupun restricții de trafic. Este vorba despre iMapp Bucharest 2021 – Winners League, maratonul Bucharest International 10k, maratonul The Color Run Night 2021, Street Delivery, Dâmbovița Delivery și marșul Fundației Cărturești.
Astfel, pentru buna desfășurare a evenimentului „iMapp Bucharest – Winners League”, care va avea loc în Piața Constituției, traficul rutier va fi restricționat în perioada 18.09.2021, ora 06.00 – 19.09.2021, ora 09.00 pe:
Tot sâmbătă, 18 septembrie 2021, va avea loc și evenimentul sportiv „The Color Run Night 2021”, astfel că, între orele 14.00 și 20.00, traficul rutier va fi restricționat pe traseul:
Marșul Fundației Cărturești – are loc sâmbătă, în intervalul orar 14:00 – 17:00.
Participanții se vor deplasa pe biciclete pe următorul traseu: bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, șos. Kiseleff, Piața Victoriei, șos. Nicolae Titulescu, Pasaj Basarab, Splaiul Independenței, Pasaj Ciurel, șos. Virtuții, Splaiul Independenței, șos. Grozăvești, întoarcere la intrarea Grozăvești, șos. Grozăvești, pasaj Basarab, șos. Nicolae Titulescu, Piața Victoriei, Calea Victoriei, bd. Regina Elisabeta, bd. Schitu Măgureanu, pod Hașdeu, str. Hașdeu, Piața Arsenalului, Calea 13 Septembrie, intrare parcare B3 MNAC.
Evenimentul se va desfășura numai pe banda I de circulaţie, cu posibilitatea închiderii progresive a traficului rutier, sub supravegherea Brigăzii Rutiere.
Street Delivery București 2021 este organizat în perioada 17 – 19 septembrie pe strada Pictor Verona.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier se va închide pe strada Pictor Verona, pe segmentul de drum cuprins între străzile Alexandru D. Xenopol și Jean Louis Calderon.
Dâmbovița Delivery este un eveniment organizat de Fundația Cărturești, tot de vineri până sâmbătă, pe Splaiul Unirii, între străzile V.V. Stanciu și Abatorului.
Autoritățile au anunțat că se va restricționa circulația autovehiculelor pe Splaiul Unirii, între străzile V.V. Stanciu și Abatorului, începând de vineri, la ora 17:00 până duminică, la ora 24:00.
Ȋn vederea desfăşurării competiţiei sportive „Bucharest Internaţional 10K”, programată duminică, 19.09.2021, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, traficul rutier va fi restricționat pe următoarele artere: Bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, Bd. Regele Mihai I, Şos. Kiseleff, Piața Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod Haşdeu, Splaiul Independenţei, Bd. Unirii, Bd. Burebista, Bd. Decebal, Bd. I. C. Brătianu, Str. Halelor, Calea Victoriei, Str. Ion Mincu, Bd. Aviatorilor.
Ca urmare a acestor restricții, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus modificarea traseelor a 41 de linii de transport public.