Această rețetă de chiftele din urzici este absolut delicioasă. Mai mult decât atât, preparatul este foarte sănătos, mai cu seamă dacă este făcut la cuptor. Bineînțeles, cine dorește poate să prăjească chiftelele. Depinde de gusturile fiecărei persoane.
Deși este o mâncare foarte simplă, fără a avea un grad mare de dificultate, poate singura „problemă” ar fi curățatul urzicilor. Cu toate acestea, nu e greu, ci este doar o treabă mai migăloasă, pentru că ele trebuie curățate foarte bine. Mai jos aveți explicat pas cu pas tot ceea ce trebuie să faceți pentru ca preparatul să iasă pe placul dumneavoastră, dar și celor din jur! Spor la treabă!
Ingrediente
Pentru început trebuie să spălați foarte bine urzicile. Apoi, le puneți în apă fiartă la opărit, pentru aproximativ cinci minute. Ulterior, le scoateți și le puneți la scurs într-o sită. În tot acest timp, curățați cartofii, spălați-i și puneți-i la fiert. Pentru a fierbe mai repede, îi puteți tăia în cubulețe. Tocați foarte mărunt și bine urzicile. Puneți într-un bol urzicile, ouăle, usturoiul, sare, piper după gust. Pisați bine și cartofii și puneți-i și pe aceștia în bol. Apoi, adăugați făina. Amestecați totul foarte bine, ideal ar fi cu mâna să frământați compoziția. Usturoiul îl puteți zdrobi cu zdrobitorul special sau îl puteți da pe răzătoare.
Într-un bol separat puneți un pic de apă. Formați chiftelele, dar înainte de asta înmuiați-vă mâinile în apă. Puteți să le face fie rotunde, fie să le aplatizați un pic. Fiecare face cum anume dorește și îi place. Într-o tigaie mai înaltă puneți ulei la încins. Ei bine, când acesta s-a încins bine puneți chiftelele rând pe rând. Focul trebuie să fie la mic spre mediu.
Când sunt gata, devin aurii, le scoateți pe un platou sau într-un bol. Ar fi bine ca pe farfurie sau în bol să puneți șervețele de bucătărie pentru a absorbi excesul de ulei. Dacă nu vreți să le prăjiți, le puteți pune în tavă la 200 de grade Celsius pentru aproximativ 30-40 de minute. Verificați înainte de a le scoate, pentru că depinde de la un cuptor la altul. Astfel, vă veți asigură că sunt bine făcute sau din contră. Indiferent cum alegeți să le faceți, vă asigur de faptul că sunt pline de savoare. Sunt delicioase, în special dacă le serviți alături de un sos de usturoi, mujdei simplu sau cu iaurt/smântână. Poftă bună!