NEWS

România cumpără 20 de trenuri electrice InterRegio. Câți bani va plăti statul român

România cumpără 20 de trenuri electrice InterRegio. Câți bani va plăti statul român
Trenuri electrice. Sursa foto: Club Feroviar

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de grupul francez Alstom la reevaluarea efectuată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), privind livrarea celor 20 de trenuri electrice.

Contractul a fost atribuit inițial producătorului din Polonia PESA. Astfel, compania poloneză va livra României 20 de trenuri electrice de tip InterRegio.

Undă verde pentru achiziționarea a 20 de trenuri electrice tip InterRegio

Grupul francez poate ataca decizia la Curtea de Apel București. Contractul semnat între ministerul Transporturilor prin ARF și PESA se ridică la aproximativ 1,1 miliarde de lei. Înțelegerea a fost validată la finalul anului trecut în baza hotărârii favorabile emisă de CNSC.

Într-o situație similară se află un alt contract pentru 62 de trenuri de scurt parcurs, câștigat tot de PESA, dar suspendat de CAB după o contestație depusă de același grup francez Alstom, potrivit portalului Economedia. Reevaluarea ARF a fost finalizată pe 16 mai, după care, tot în aceeași lună ANAP a dat avizul, după cum reiese din anunțul publicat pe 31 mai.

Trenuri electrice
sursa foto: Ziare.com

Valoarea contractului se ridică la peste un miliard de lei

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea reevaluării ofertei POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPÓLKA AKCYJNA, desfășurată în cadrul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Achiziția de 20 rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR, destinate conectării centrelor urbane din România și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri”.

Contractul presupune achiziția a 20 de trenuri electrice de lung parcurs precum și serviciile de mentenanță pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitatea de prelungire cu încă cinci. De asemenea, achiziția poate fi extinsă la 29 de unități cu o perioadă de mentenanță de până la 30 de ani.

Trenuri electrice
Sursa foto: MediaFLUX

România va primi 20 de trenuri electrice

În același timp, furnizorul se va ocupa de instruirea personalului român în ceea ce privește exploatarea, operarea și utilizarea aplicațiilor software. Valoarea totală a contractului se ridică la 1.106.400.000,00 lei, fără TVA, echivalentul a 167.971.357,49 EUR.

Pentru serviciile de mentenanță statul român a plătit 276.000.000,00 lei, echivalentul a 55.828.630,38 EUR. În linii mari, termenul de livrare a primei rame este de doi ani de la data semnării contractului. Trenurile electrice sunt alcătuite din trei vagoane cu 191 de locuri pe scaune.

Garniturile sunt dotate cu sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și 2, dar și cu sistemul național PZB90. Pasagerii vor beneficia de conexiune Wi-fi, o zonă de bar, una special amenajată pentru persoanele cu dizabilități, potrivit ziare.com.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele