România poate să devină o putere energetică regională, în contextul războiului din Ucraina și al efectelor sale asupra întregii Europe. Țara noastră, scrie New York Times, își poate ajuta vecinii din estul și sudul Europei să scape de dependența față de Federația Rusă.
The New York Times remarcă faptul că războiul pornit de Rusia în Ucraina a creat un prilej pentru a intensifica forările în Marea Neagră după potențialele depozite de gaze naturale, pe care România le poate apoi exporta.
Pentru companiile din Statele Unite, dar și din alte țări occidentale ar putea reprezenta o provocare să lucreze în România, din cauza taxelor mari și a reglementărilor greoaie. Regimul fiscal din România este considerat cel mai dur din Europa.
Aceste politici, probabil rezultatul temerilor că românii ar ajunge să plătească prea mult, în timp ce giganții energetici ar obține profituri considerabile, au alungat companiile externe, este de părere cotidianul american.
în acest sens, a fost dat exemplul multinaționalei americane ExxonMobil, care și-a vândut recent pachetul de acțiuni de 50% din Neptun Deep, un proiect de mare adâncime unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.
În timp ce planurile pentru Cernavodă – însemnând construirea a două noi reactoare – avansează, Guvernul român și administrația Biden au anunțat în mai un acord preliminar pentru construirea și a unui așa-zis reactor modular mic pe locul unei centrale electrice pe cărbune.
Experții consultați de NYT sunt de părere că pentru o țară precum România, cu o forță de muncă bine pregătită, care presupune costuri reduse, realizarea de echipamente pentru acest nou tip de reactor s-ar putea transforma într-o industrie de export. În plus, România are șansa de a exporta surplusul de energie electrică.
Rămâne însă de văzut dacă România va profita de această șansă. NYT îl citează pe Radu Dudău, directorul ONG-ului Energy Policy Group, care atrage atenția că există o neîncredere înrădăcinată în piața privată. „Există această credință că oamenii și națiunea vor fi mai în siguranță dacă statul deține controlul.”