LIFESTYLE

România se va promova intens în întreaga lume. Investiții în obiective turistice și relansarea turismului rural

România se va promova intens în întreaga lume. Investiții în obiective turistice și relansarea turismului rural
Investiții în obiective turistice Foto: CECCAR

Bugetul pentru 2026 prevede investiții în obiective turistice pentru o promovare mai intensă a României în întreaga lume. Ministerul Economiei anunță un buget dublu pentru turism.

Buget dublu pentru turism

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, a declarat luni că bugetul alocat promovării turistice va fi dublat în acest an, de la 2,2 milioane de euro la aproximativ 4,5 milioane de euro.

„Turismul – am insistat încă de când am ajuns ministru și voi continua să o fac – are nevoie de mult mai multe sume pentru promovare. Dacă am compara bugetul de promovare al destinației România cu bugetele de promovare ale altor țări, chiar și mai mici, vom vedea că încă nu suntem unde trebuie”, a afirmat ministrul, la prezentarea bugetului pe 2026.

Potrivit acestuia, Ministerul Economiei a reușit să dubleze alocarea pentru promovarea turistică.

„Am reușit, și mulțumesc Ministerului Finanțelor pentru acest lucru, să dublăm alocarea bugetară aici: de la 2,2 milioane de euro vom ajunge la aproximativ 4,5 milioane de euro, iar pe credite de angajament avem peste 20 de milioane de euro”, a precizat Darău.

Investiții în obiective turistice

Fondurile vor fi folosite pentru promovarea României ca destinație turistică și pentru investiții în comunități.

„Ne dorim să promovăm România ca destinație atractivă, să investim în comunități, să avem bani pentru investiții în obiective turistice și să relansăm turismul rural”, a mai spus el.

Bugetul pentru 2026 include și fonduri pentru dezvoltarea turismului și investiții locale, precum și pentru susținerea unor proiecte de dezvoltare economică regională.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele