NEWS

Românii vor avea venituri mai mici cu 30% la final de 2022. Loviturile vin din două părți

Românii vor avea venituri mai mici cu 30 la final de 2022. Loviturile vin din două părți
sursa: macrotehnicus.ro

Cu o inflaţie de minimum 14% la finalul anului şi dobânzi la jumătate cât inflaţia, specialiştii cred că românii vor avea venituri mai mici cu 30% în 2022. Este practic procentul cu care ar trebui să crească salariile şi pensiile în 2023.

Datoria publică se va apropia de 60% din PIB (limita maximă impusă de criteriile pentru adoptarea euro), iar prețurile imobiliarelor vor marca un recul de până la 15%, apreciază analiștii economici.

Românii vor avea venituri mai mici cu 30% în 2022. De unde vin loviturile

Specialiştii din mediul financiar bancar sunt de părere că actualul sistem economico financiar, caracterizat de inflaţie şi dobânzi ridicate, dublate de preţuri în creştere la utilităţi, penalizează de fapt deponenţii, favorizându-i pe cei care iau credite.

În acest context, analiştii sunt de părere că veniturile medii ale populaţiei sunt de două ori lovite în acest an: inflaţia coroborată cu dobânzile mici erodează cu circa 10% din economii şi venituri, în timp ce majorarea IRCC din 2 octombrie 2022 şi creşterea preţurilor la utilităţi aduce un alt impact, de 20%, în totalul veniturilor medii ale populaţiei.

„De aceea se vorbeşte acum despre majorarea salariilor şi a pensiilor. Pentru că acest minus de 30% trebuie suplinit de undeva. Probabil statul va da bani pentru acoperirea acestor găuri, iar nivelul datoriei publice se va îndrepta în curând către 60% din PIB”, subliniază unul dintre economiștii citați.

Salariile vor crește, dar probabil nu cu 30% cât sunt pierderile 

Cei care au făcut studiile impactului negativ al inflaţiei, dobânzilor şi preţurilor la utilităţi asupra veniturilor populaţiei apreciază că actualii guvernanţi vor majora probabil salariile şi pensiile (teoretic ar trebui cu acelaşi cuantum al pierderii, adică 30% din venituri), lucru de care se vorbeşte deja în mediul politic.

Care va fi impactul unei astfel de majorări a salariilor şi pensiilor? În primul rând, nevoia stringentă de finanţare pentru a acoperi aceste deficite se va traduce în majorarea randamentelor la titlurile de stat, care vor merge probabil către un nivel de 9% pe an.

La ora actuală, dobânda la titlurile de stat pe termen lung, 9-10-12 ani este în jur de 8%.

Majorarea randamentelor la obligaţiunile guvernamentale va conduce părobabil la un nivel de 60% din PIB al datoriei publice anul viitor, iar politica financiar monetară actuală nu va face altceva decât să penalizeze deponenţii în favoarea celor care au contractat credite. În plus, o astfel de evoluţie, dacă va fi probată, nu va face altceva decât să conducă la o scădere a preţurilor pe piaţa imobiliară cu circa 15%. Scăderea preţurilor va fi dictată de scăderea cererii generată de majorarea dobânzilor.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele