Bogdan Vlădău și soția lui formează unul dintre cele mai frumoase cupluri căsătorite din spațiul mioritic. Cei doi s-au căsătorit în 2017 și au o familie superbă, în 2020 devenind părinți pentru prima dată.
Se iubesc, au un copil frumos, toate sunt bune și frumoase, o singură chestiune le lipsește. Romanticul fost model și-ar dori să-și ia soția de mână și să o ducă într-un loc care să ofere o combinație de eleganță, romantism, rafinament, autenticitate și bun gust. Care ar fi destinație unui viitor night date a povestit bărbatul într-un interviu acordat jurnaliștilor de la unica.ro.
„Următorul (N.RED. „night date” mi-ar plăcea să îl facem pe un vas pe Sena, undeva în Paris!”, a spus bărbatul privindu-și soția în ochi.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Dragostea chiar trece prin stomac pentru Bogdan Vlădău și jumătatea lui, Gina Chirilă | FOTO & VIDEO
Invitați la podcastul realizat de Cătălin Măruță, cei doi soți, astăzi liniștiți, au povestit cum au trecut peste infidelitatea lui Bogdan, sigur, un episod întâmplat în urmă cu mulți ani, însă un episod care le-a marcat fără doar și poate existența.
„Hai să fiu sinceră! Am trecut peste asta. Am iertat. Dar nu vreau să spun acum tinerelor care mă urmăresc și care mă iau drept un exemplu să facă asta sau să facă ca mine, ci să facă ce simt. Eu asta am simțit. Asta nu înseamnă că sunt un exemplu sau ele ar trebui să ierte. Am aflat și ulterior a venit Bogdan și am discutat. Am rezolvat-o matur, într-un final. A și rupt ceva apoi, să fim serioși. A fost nevoie de timp pentru a-și reclădi încrederea. Dar sentimentele nu s-au schimbat, asta m-a surprins și pe mine”, a declarat Gina Chirilă.
„N-a fost chiar așa de frumos, că eram mai mici, mai tineri, nu înțelegeam lucrurile ca acum. Eu eram destul de tulbure cu mine, așa. Nu eram ok. Și atunci când nu ești ok cauți liniștea și fericirea în exteriorul tău. A fost așa, ceva trecător. Eu cred că orice încercare grea te întărește și sudează cuplul poate mai bine”, a mărturisit Bogdan Vlădău în podcast-ul „Acasă la Măruță”.