Românul care nu știe că a fost pandemie, nici că e război. A rămas ultimul locuitor al unui sat din Munții Metaliferi

Românul care nu știe că a fost pandemie, nici că e război este Longhin Topor. Acesta a rămas singurul locuitor al satului Gialacuta din județul Hunedoara. Vârstnicul trăiește într-o izolare aproape totală, într-un ținut aproape sălbăticit.

Satul natal al românului se află la circa 25 de kilometri de municipiul Deva, la poalele munților Metaliferi.

Românul care nu știe că a fost pandemie, nici că e război. I s-a stricat singurul aparat de radio

Longhin are 75 de ani și trăiește într-o casă veche, alături de câinii și pisicile sale, animalele care îi alină singurătatea în care s-a cufundat de câțiva ani.

Bătrânul trăiește în sărăcie dintr-o pensie de aproape 1.000 de lei, spune el, pe care a obținut-o după ce a lucrat vreo 20 de ani la un depozit de mobilă în Deva. După 1990, firma a dat faliment, iar localnicul a rămas șomer.

A mai locuit o vreme în Deva, însă nu i-a plăcut viața la bloc și, spune el, oricum nu și-a mai putut permite să trăiască acolo. Astfel s-a întors în Gialacuta, satul unde locuiau părinții lui. Aici a avut grijă de animale și de mica grădină a familiei, însă în ultimii ani soția și rudele lui au murit, iar Longhin a rămas singur.

„În ultimii ani am trăit mai mult singur. Radioul nu a mers o vreme și așa nu am mai aflat noutăți. Nu mai știu cine e președintele țării. Nu am prea auzit de război sau de pandemie. Doar ce mai vorbesc oamenii pe la magazin, la Dealu Mare, unde ajung trecând peste dealuri”, spune Longhin Topor.

O istorie uitată

Satul Gialacuta avea la începutul secolului XX aproape 300 de locuitori și se mândrea cu o biserică veche de lemn, de peste trei secole. Oamenii lucrau pământul, creşteau animale, aveau livezi şi păşuni, iar unii erau angajaţi în minele şi exploatările forestiere din împrejurimi.

În urmă cu un deceniu, mai puţin de zece oameni, cei mai mulţi vârstnici, mai locuiau în Gialacuta. Atunci, biserica din Gialacuta, aflată pe lista monumentelor istorice ale Hunedoarei, a ars din temelii în urma unui incendiu de vegetaţie care a cuprins-o. Biserica fusese ridicată la mijlocul secolului al XVII-lea și domina de pe deal, satul risipit în vale şi pe coaste.

Bătrânii au fost prea neputincioşi pentru a o putea salva şi, odată cu biserica din Gialacuta, soarta satului a rămas pecetluită.În centrul satului, la poalele dealului pe care se află cimitirul și rămășițele bisericii, călătorii găsesc ruinele școlii din Gialacuta.

În jurul lor, peste 20 de gospodării vechi sunt mai mult pustii. La fel cum s-a întâmplat și cu alte sate depopulate, unele gospodării au fost scormonite de hoți și devastate