Cu siguranță cine a dat „o raită” prin online-ul românesc a avut ocazia să se lase „bucurat” de talentul Roxanei Erdei, aka Ruxi.
Bruneta a devenit cunoscută datorită proiectului „Like One” în care, alături de Creața, concurenta „Bravo, ai stil! Celebrities” s-a ocupat bucată bună de timp să aducă zâmbetul pe chipul celor care le urmăreau.
Povestea lor s-a terminat, la un moment dat, iar fiecare dintre ele a pornit-o pe alt drum.

„Nu am fost pregătită emoțional să fac anunțul, pentru că știam că dacă-l fac o să se oficializeze și o să realizez că este pe bune. Era normal să se întâmple. Orice trupă se desparte la un moment dat. Fiecare are viața ei, preferințele ei, și cumva asta ne-a despărțit și fiecare vrea să o ia pe alt drum, ca fiecare să se exprime în metoda ei, în maniera ei’”, declara Ruxi în 2018 atunci când a anunțat despărțirea.

Și, pentru că activează acum într-o emisiune în care stilul este vedetă, vedeta a explicat de nenumărate ori unde se încadrează ea din acest punct de vedere.
„Eu sunt artist în sufletul meu, îmi place să creez artă sub orice formă, de la clipuri, scenarii, cărți până la compoziții vestimentare. În plus, îmi place entertainment-ul, prin el mă eliberez și îmi oferă șansa să creez ținute extravagante”, declară Ruxi de la Bravo, ai stil! Celebrties. Pe de altă parte, dacă vine vorba despre felul în care alege să se poarte din punct de vedere vestimentar, lucrurile sunt clare: sexy, seducător și extravagant.

Datorită activității pe care o are pe online, Ruxi s-a bucurat de-a lungul timpului de venituri considerabile pe care, însă, cu bucurie le-a împărțit, după cum spune chiar ea, „pe nimicuri”.
„Nu sunt o tipă chibzuită și cheltuiesc pe tot felul de nimicuri. Rămân des fără bani și cu întrebarea pe ce i-am cheltuit. Dar sunt pasionată de pantofi, probabil aici se duce o mare parte din bani.”, a conchis Ruxi.