Salariul mediu net a crescut în luna iunie. Institutul Național de Statistică anunță ce sume s-au adăugat la câștigul minim brut și cine a avut cel mai mult de câștigat.
Salariul mediu net în România a crescut în iunie 2026 faţă de luna precedentă cu 50 lei (+0,9%), până la valoarea de 5.734 de lei, în timp ce câştigul mediu brut a înregistrat un avans de 81 lei (+0,9%), arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii iunie din acest an, câştigul salarial mediu brut a fost 9.564 lei.
„În luna iunie 2026, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, transmite INS.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de programare şi activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei (13.474 lei) şi în activităţi de editare (11.999 lei), iar cele mai mici în alte activităţi de servicii (2.897 lei) şi în pescuit şi acvacultură (2.912 lei).
„Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: între 9% şi 14% în telecomunicaţii, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de editare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 5,5% şi 7,5% în tipărire şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor, activităţi ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., fabricarea produselor textile; între 4% şi 5,5% în fabricarea echipamentelor electrice, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, cercetare-dezvoltare, publicitate, activităţi de studiere a pieţei şi relaţii publice, alte activităţi extractive, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor din tutun”, conform datelor actualizate de Institutul Național de Statistică.
În schimb, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2026 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).
„Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 11,5% şi 13% în extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 5% şi 7% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 2% şi 4,5% în activităţi de difuzare şi transmitere de programe, agenţii de ştiri şi alte activităţi de distribuţie de conţinut, intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi şi servicii de decontaminare”, mai arată raportul.
În sectorul bugetar, câștigul salarial mediu net a înregistrat variații în luna iunie 2026 față de luna precedentă. Astfel, în învățământ a scăzut cu 1,9%, iar în sănătate și asistență socială a scăzut cu 0,3%. În schimb, în administrația publică s-a înregistrat o creștere ușoară de 0,8%.
Comparativ cu luna iunie 2025, câștigul salarial mediu net din iunie 2026 a crescut cu 3,5%, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit INS, indicele câștigului salarial real în luna iunie 2026 a fost de 93,7% comparativ cu aceeași lună a anului precedent. De asemenea, indicele câștigului salarial real a fost 100,8% în iunie 2026 față de luna mai 2026. În raport cu luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a atins 238,9% în iunie 2026, înregistrând o creștere de 1,9 puncte procentuale față de nivelul din luna mai 2026.
INS precizează că în cursul anului se înregistrează „fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”.